Posted by: remembering7 | March 2, 2014

Neo-comunism


Cand l-am comparat pe Emanuel Ungureanu, in urma interventiei sale telefonice in emisiunea de la Speranta TV, cu personajul Elihu din cartea lui Iov am crezut ca a fost o interventie meteorica, intamplatoare, determinata de niscaiva amintiri neplacute sau revelatii personale. Scrisoarea “deschisa” imi demonstreaza ca e vorba de cu totul altceva, de o  mentalitate. Natura acestei mentalitati o voi discuta in continuare.

Rar mi-a fost dat sa vad o asemenea mostra de ipocrizie ca in scrisoarea amintita. Da, ati citit bine, ipocrizie cat cuprinde ca sa ceri altora “bun simt” si “temeinica pregatire stiintifica,” dar sa nu le posezi tu mai intai. Cu ceva timp in urma ma bucuram ca exista mai multi cercetatori adventisti la CNSAS care pot oferi o perspectiva istorica apropiata de realitate. Partial m-am inselat, mea culpa. Nimeni nu este perfect si 100% obiectiv, nici Gheorghe Modoran, nici Ghiocel Fitzai, nici Adrian Neagu, nici Iosif Suciu, si nici macar eu :-)  Nici ceea ce publicam nu poate calificat ca fiind perfect. Insa studiul serios si academic al dosarelor din arhive indica destul de clar o anumita directie a evenimentelor care nu poate fi negata. Daca anumite detalii pot fi puse sub semnul intrebarii sau anumite interpretari ale ofiterilor de securitate pot fi discreditate, exista un cadru general care nu lasa loc de dubiu in ce priveste istoria acestei biserici. Am spus ipocrizie pentru ca, in pretinsa sa calitate de jurnalist Emanuel trebuia sa stie ca un principiu jurnalistic de baza presupune o verificare din cel putin trei surse. Iar in linii mari cartea lui Gheorghe Modoran se bazeaza pe Arhivele CNSAS, Arhiva Departamentului Cultelor, Arhivele Nationale, Arhiva Uniunii, si interviuri, documente, si marturii personale. Cu scuzele de rigoare pentru publicatiile la care lucreaza, dar pretentia de jurnalist de investigatie a lui Emanuel este in cazul acesta prima mostra de ipocrizie.

Emanuel ar trebui sa fie mai retinut (ca sa nu amintesc de bunul simt) si din alt motiv: nu este istoric, este un simplu profesor de istorie. Chiar si doctoratul pe care il va obtine (sper) in istorie nu il va pune pe picior de egalitate cu, de exemplu, Gheorghe Modoran in ce priveste analiza perioadei comuniste. Motivul? La cei 35 de ani ai sai Emanuel nu a trait suficient din perioada comunista ca sa poata adauga acest “al saselea simt” istoric pe care alti cativa cercetatori il au. Iar ceea ce pentru el constituie “presupuse” turnatorii, pentru multi din generatiile precedente ele au reprezentat o realitate traita care lui Emanuel ii lipseste. Si, revenind la debutul fulminant al scrisorii, cei doi administratori ai bisericii carora li se adreseaza cu atata tupeu Emanuel cerandu-le “demisia de onoare” beneficiaza de varsta si experienta care le da dreptul la opinie in ce priveste demersul lui Gheorghe Modoran. Niciodata scuzele pentru acuzatii nefondate si lipsa de onoare nu vin prea tarziu.

Emanuel acrediteaza ideea ca o carte nu poate fi publicata la editura Viata si Sanatate decat cu aprobarea comitetului Uniunii. Din cate stiu, aspectul acesta era valabil in perioada comunista a carei mentalitate de control absolut era ceruta si bisericii. Daca nu ma inseala memoria au trecut aproape 25 de ani de la caderea comunismului, insa regret ca si dupa atatia ani Emanuel, reprezentant al unei generatii tinere, recurge la astfel de cereri aberante care il descalifica de a-i cataloga pe altii drept comunisti, turnatori, sau securisti. Pretentia sa nu prea lasa loc de manevra in ce priveste cine este comunistul si securistul de astazi. “Dupa faptele lor ii veti cunoaste.” Cei doi “impricinati” au dat unda verde editurii, Emanuel ar fi dorit cartea cenzurata. Comunism si securism cat cuprinde. Sa-i zicem neo-comunism.

Impresia autorului scrisorii ca volumul ar prezenta doar in alb si negru figurile cheie ale adventismului romanesc in perioada comunismului nu sta in picioare. Emanuel fie nu a citit cu atentie si rabdare cartea, fie dezinformeaza voit. Din cate am citit in carte, sunt amintite si capacitatile si talentele personajelor descrise, insa in cadrul evenimentelor majore asupra carora se focalizeaza Gheorghe Modoran liderii adventisti respectivi au dat pe fata negrul de fum care a manjit si ce era pozitiv. In plus, autorul cartii a incercat, cu mai mult sau mai putin succes, o gradare a colaborarii cu securitatea a diverselor persoane descrise, fie pastori sau laici. Asa ca inca incercarea de discreditare a cartii se dovedeste nefondata. In plus, Emanuel se dovedeste el insusi incapabil sa distinga nuantele termenilor sau gradul de colaborare atunci cand pune semnul de egalitate intre un referat social prezentat la o adunare a pastorilor si turnatorii ce au afectat viata victimelor care au ajuns in inchisoare pentru ani de zile sau chiar au incetat din viata.

Emanuel este foarte deranjat ca, in volumul publicat, Gheorghe Modoran nu face referire “absolut deloc” la propriul sau dosar. Nu pot decat sa concluzionez ca Emanuel Ungureanu are probleme cu perioadele istorice si in general cu notiunea de timp. Volumul publicat indica clar pe coperta si in titlu ca acopera perioada 1944-1965, si autorul s-a straduit, chiar in defavoarea fluentei descrierii unor personaje, sa se limiteze la aceste perioade. Ca un eminent cercetator istoric, Emanuel ar fi trebuit sa stie ca Gheorghe Modoran a absolvit Seminarul Teologic Adventist in 1978 si ca ar fi fost aproape imposibil sa fi avut vreun dosar si activitate de vreo natura sau alta in relatie cu biserica pana in 1965. O sa imi permit sa remarc faptul ca aceasta insistenta, cu majuscule chiar, in scrisoare, asupra dosarului personal al lui Gheorghe Modoran nu mai poate constitui o scapare, nu este o simpla eroare, ci este facuta cinic, cu intentie. Daca ar fi fost onest, Emanuel ar fi trebuit sa prezinte in integralitate natura si continutul dosarului lui Gheorghe Modoran, daca existau intr-adevar argumente. Dar e mai simplu sa manjesti si sa trezesti suspiciuni prin obliterarea unor informatii pe care le cunosti foarte bine dar le omiti. Atacul la persoana este o metoda abjecta si neacademica, in discutie fiind volumul publicat, nu o persoana anume sau autorul. Discrediteaza, insa, autorul, si vei obtine efectul dorit: discreditarea cartii si a istoriei prezentate. Il voi lasa, insa, pe Gheorghe Modoran sa isi prezinte singur dosarul in urmatorul volum pe care, apropos, speram sa il vedem mai curand de 50 de ani :-)

Este perfect adevarat ca ceea ce se gaseste in dosarele de la CNSAS reprezinta perspectiva securitatii asupra istoriei bisericii, insa il intreb deschis pe Emanuel: are o varianta documentata mai buna, mai credibila? Incercarea de masluire a istoriei adventiste de catre Vasile Cojea, turnator zelos, fidel, si remunerat de securitate? Sau istoria cosmetizata si sterilizata pana la absurd de Dumitru Popa, si el devotat securitatii, crescut de timpuriu, cu misiuni nu doar religioase ci si politice in tari din blocul CAER? Poate, daca istoria scrisa de Gheorghe Graur sau altii care au suferit in comunism, ar fi vazut lumina tiparului am fi avut o alternativa, insa pana la ora aceasta marturiile istorice scrise provin in cea mai mare masura de la securisti, indiferent de institutia in care s-au aflat.

Emanuel este vadit deranjat de “balacarelile ca la usa cortului” intre cei care incercau “sa ajunga la borcanul cu miere.” Un adevarat cercetator al dosarelor din arhive ar fi stiut, insa, ca ceea ce a aparut in cartea lui Gheorghe Modoran reprezinta o infima parte din tabloul pitoresc compus de personajele cheie in istoria bisericii adventiste. Intr-adevar, daca toate “bârfele, calomniile, dejecțiile și abjecțiile umane” care se gasesc in dosare ar fost incluse in carte, deranjul lui Emanuel ar fi fost justificat. Dar autorul a facut o selectie destul de severa si a folosit un minim pentru a exemplifica adevaratul caracter al unora care au condus biserica in anii de trista amintire. Daca ar trebui sa ilustram de cate ori pastorul Cojea i-a agresat fizic pe colegii dumnealui am scrie un capitol doar pentru a acoperi acest aspect, si nici nu am avea nevoie de documente de arhiva, este suficienta consultarea martorilor care mai sunt in viata. Ii propun lui Emanuel sa inceapa cu pastorul Gheorghe Strambu (cine stie diferenta de statura intre cei doi nu cred ca-si va putea retine un zambet). Voluptatea de care acuza Emanuel sta in ochiul cititorului, nu in al cercetatorului sau istoricului serios. Cu atat mai mult “savurarea cu ochii umezi de placere a povestii de amor . . .” denota surprinzator caracterul meschin al autorului scrisorii deschise, pentru ca Gheorghe Modoran insereaza doar o descriere seaca a unor realitati publice cunoscute intregii biserici in perioada in care s-au petrecut.

Intr-adevar, unele din aceste detalii reies din convorbiri personale, inregistrate in viata privata cu tehnica operativa a securitatii. Exista si un astfel de pasaj inclus in carte, si sunt de acord ca putea fi evitat, mai ales ca nu poate fi certificat din alte surse, chiar daca esenta lui era cunoscuta de majoritatea fostilor colegi si prieteni fara sa fie nevoie de tehnica operativa a securitatii. Dar cartea nu este perfecta. Nu pot fi, insa, de acord ca intreg volumul ar trebui discreditat din cauza unei erori care s-a strecurat. Si, apropos, intrucat disertatia de doctorat la care lucreaza Emanuel vizeaza exact aceeasi tema pe care o abordeaza cartea scrisa de Gheorghe Modoran, as fi curios cum ar arata istoria aceea “curata,” fara elemente din viata privata, fara balacareli ca la usa cortului sau alte “deranjamente”? Doar curios, pentru ca nu ar prezenta prea mare interes, si ar putea fi scrisa pe doar cateva pagini.

Emanuel este deranjat si de “credibilitatea” care i s-ar acorda securitatii in ce priveste acuratetea istorica a documentelor. Repet, informatiile din carte sunt insotite de cele mai multe ori in notele de subsol de referintele la sursele din care provin, si care sunt diverse. Din pacate arhiva Uniunii nu este atat de bogata, din varii motive, pentru a te putea baza doar pe ea, dar atunci cand mai multe surse confirma informatiile din dosarele securitatii ar fi un non-sens sa le respingi doar pentru ca apar si acolo. Sigur, asta reprezinta o cunoastere a metodologiei de cercetare istorica, ceea ce nu ii putem cere lui Emanuel care pare sa urmareasca un alt scop in scrisoarea sa deschisa si in cercetarea in dosarele securitatii pe care (n-)o detesta. Curata ipocrizie.

Gheorghe Modoran este acuzat de atitudine dura si resentimentara fata de colegi sau fata de persoanele descrise in carte, iar Emanuel banuieste o motivatie de razbunare pentru vreo turnatorie la care a fost supus autorul. Nu contest, nu am dovezi. Un istoric, insa, nu are voie sa banuiasca, ci trebuie sa se bazeze pe documente, asa ca Emanuel cade din nou la examenul autoritatii de istoric pe care o pretinde. El nu poate intelege ca sentimentele trebuie lasate la o parte cand incerci sa intelegi meandrele si nuantele istoriei complexe a unei biserici care a supravietuit si s-a dezvoltat sub protectie divina in ciuda controlului si interventiei masive prin colaboratori la cel mai inalt nivel administrativ. Un istoric chiar nu trebuie sa se justifice pentru rezultatul unei cercetari sau studiu, face parte din formatia sa academica. Iar aceasta formatie ii este straina lui Emanuel, care considera un act de dreptate si curaj interventia sa in emisiunea de la Speranta TV pentru a-l pune in dificultate pe autorul cartii prin deturnarea de la subiectul emisiunii catre persoana sa si presupusa sustinere a regimului comunist. Un adevarat istoric nu isi permite asa ceva, tine de profesionalism, de bunul simt si de buna crestere.

Sa mai spun ca, pe baza acestei scrisori deschise, publice, Gheorghe Modoran l-ar putea da in judecata pe Emanuel Ungureanu pentru acuzatia ca ar fi fost agent al securitatii si comunist? Falsul sentiment de dreptate si justitie il orbeste pe Emanuel in asa masura incat nu realizeaza cat de departe merge si cat de neprofesional se prezinta. Sper sa nu se ajunga la tribunal, desi justitia pe care o clameaza Emanuel acolo se realizeaza.

Bineinteles, conform mentalitatii lui Emanuel, trebuia sa existe si o justificare pentru aceasta “misiva pierduta.” Cireasa de pe tort si cheia scrisorii o constituie cazul pastorului Ion Buciuman, care ocupa un spatiu considerabil in scrisoare. In esenta, Gheorghe Modoran este acuzat de consultarea dosarului lui Ion Buciuman cu doar o luna inainte de alegerile administrative in cadrul bisericii, desi era acreditat de mai mult timp la CNSAS, si de faptul ca nu i-a comunicat pastorului Buciuman ca ii studiaza dosarul. Din nou, Emanuel Ungureanu se pune intr-o pozitie jenanta pentru un cercetator la CNSAS, dar plina de tupeu pentru ca omite sa precizeze cum se desfasoara activitatea de cercetare a dosarelor acolo. Pe scurt, solicitarea accesului la dosarul unei persoane se face pe baza unor date fie cunoscute fie descoperite in alte dosare. Nu ai cum sa sti daca o persoana are dosar decat daca CNSAS-ul confirma existenta dosarului (dosarelor) si il ofera spre studiu. Ca cercetator am si acum, dupa ani de zile, solicitari la care nu am primit inca raspuns, sau mi se spune ca inca se cauta. Presupusa “coincidenta” a datei accesului la dosarul lui Ion Buciuman de catre autorul cartii este o simpla presupunere lipsita de bunavointa, presupunere pe care o impartaseste si cel vizat de dosar. Sa blamam CNSAS-ul pentru ca a “scos” la lumina dosarul doar cu putin timp inainte de alegeri, si probabil nu ar fi trebuit sa ne uitam in el pentru ca urmau alegerile?

Nu este aici locul si timpul pentru a intra in detaliile dosarului “Basarab” cu care pentru o vreme pastorul Ion Buciuman s-a identificat. Ceea ce este mai putin cunoscut este faptul ca Emanuel Ungureanu se lauda ca a fost cel care l-a convins pe detinatorul dosarului cu pricina sa isi inchida blogul personal unde acesta din urma incepuse sa-si scrie istoria si sa povesteasca contactele avute cu Securitatea si reprezentantii Departamentului cultelor, admitand ca ar fi putut fi, in naivitatea si fara voia sa, informator. Distinsul cercetator al dosarului “Basarab” “uita” sa mentioneze ca printre filele cu pricina exista si documente copiate de pe corespondenta personala a titularului, documente care nu au fost niciodata negate dar nici nu au fost supuse expertizei grafologice pentru a le certifica autenticitatea. Nici nu este de mirare de ce au fost necesari 5 ani pana cand CNSAS-ul sa elibereze un certificat de necolaborare, avand in vedere toate documentele din dosar si implicatiile aferente. Iar pretinsul cercetator omite sa mentioneze ca, in ciuda verdictului CNSAS, raman multe intrebari fara raspuns cu privire la dosar. Interesul sau pare sa fie acoperirea unei parti de istorie (pe care chiar pastorul Buciuman o recunostea o perioada) pentru a prezenta o versiune cosmetizata, convenabila, confortabila. Mai pretinde autorul scrisorii deschise ca verdictul nu a fost contestat in termenul legal, dar nu spune de catre cine si de ce ar fi trebuit contestat. Asa, doar pentru scandal? Domnia sa nu poate admite varianta ca poate nu intereseaza pe nimeni, si ca acuzatiile de colaborare reprezinta doar un cosmar si o cauza de “justitiarism” pentru cel vizat si pentru cei ce se erijeaza in aparatorii lor. E dreptul lor sa o faca, si al nostru sa ne vedem de treburi.

O alta minciuna este acuzatia ca pastorului Buciuman nu i s-a acordat prezumtia de nevinovatie, minciuna prin omisiune pentru ca volumul a fost tiparit cam in acelasi timp cu certificatul de necolaborare emis de CNSAS, si pentru ca descrierea de la paginile 26-27 reprezinta probabil concluziile cunoscuta pana la data predarii manuscrisului. Dar este mai simplu sa acuzi si sa murdaresti in stil securist si neo-comunist decat sa apreciezi o realitate, chiar daca nu iti convine. Autorul mentioneaza clar “mistificari in care cineva ar fi putut sa cada victima Securitatii,” exemplificand cu cazul pastorului Ion Buciuman, caruia nici macar nu ii aminteste numele (bunavointa?), si caruia ii gaseste circumstante atenuante sau chiar il absolva de vina. Dar nu poti cere vajnicului cercetator sa recunoasca ceea ce nu vrea sa admita, in ciuda evidentelor. O citire onesta a cartii este premisa de baza a unui dialog deschis pe subiecte delicate. Ceea ce Emanuel refuza sa faca.

Refuz si eu sa mai comentez toate presupunerile, rastalmacirile, aluziile tendentioase, sau acuzatiile nefondate si nedovedite pe care scrisoarea le contine. Sau credinta autorului acestei misive ca istoria se ocupa si cu “ce ar fi fost daca . . .” Am scris suficient pentru a ilustra ca “bunul simt” si “temeinica pregatire stiintifica” pretinsa unora pe care ii acuza ca fiind turnatori prin asociere ii lipsesc cu desavarsire chiar lui Emanuel Ungureanu, cel cu degetul acuzator ridicat. Un fel de “hotul striga hotii.”

Nu pot sa nu ma intreb, privind tematica propusei disertatii, daca unul din motivele acestei scrisori deschise nu este si faptul ca prin publicarea cartii lui Gheorghe Modoran valoarea, contributia originaa, si impactul disertatiei lui Emanuel Ungureanu nu a fost diminuat? Intrucat Emanuel contesta istoria prezentata in carte, ii sugerez sa scrie el una mai buna. Curat academica. Fara mizeriile securitatii. Si fara (re)sentimentele din scrisoarea deschisa. Aceasta merita . . . pierduta.

P.S. Nu sunt motivat si nici nu mi s-a cerut sa iau apararea administratorilor Uniunii, si nici a lui Gheorghe Modoran. Raspunsul de mai sus nu reprezinta o sustinere neconditionata a cartii, careia sper sa ii fac o recenzie cat de curand.

P.S.S. Observand modul in care Emanuel Ungureanu interpreteaza distorsionat si rauvoitor declaratii si documente asupra carora nu exista nici un dubiu in ce priveste autenticitatea si intentiile autorilor, imi pare rau ca i-am acordat acum cativa ani un interviu. Desi nu am nimic de ascuns sau de ce sa ma tem, il anunt public ca nu are autorizarea de a folosi acel interviu in nici o forma si sub nici o scuza.


Responses

  1. Reblogged this on Romania Evanghelica and commented:
    Răscumpărarea memoriei la adventiști

  2. Reblogged this on Persona and commented:
    Din nou despre cartea domnului Modoran si despre colaborationismul adventistilor in perioada comunista. Dureri de tot felul, care, la fel ca la confesiunile evanghelice, sunt fara leac. Si nu le va rezolva, cum cred unii, nici sapa si lopata.

  3. Multumim pentru acest comentariu care reflecta realitati din spatele documentelor.


Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 55 other followers

%d bloggers like this: