Am primit un comentariu din partea domnului Ion Buciuman invitand la un anumit gen de dialog pe blogul dumnealui. Intrucat asa-zisul dialog este re-vendicativ, insotit de atac la persoana, regret ca nu ii pot da curs. Scopurile celor doua bloguri sunt diferite: re-membering incearca sa descopere modalitatile prin care Securitatea a incercat sa influenteze viata si misiunea bisericii, evitand pe cat posibil referirea directa la persoane, in timp ce ionbuciuman declara ca doreste deconspirarea. Daca deconspirarea il vizeaza, este indreptatit si probabil ca a reusit. Re-membering nu considera util sa se antreneze in acest joc. Filosofia adoptata este expusa clar in preambul si va invit sa o cititi cu atentie.

P.S. Observ ca intentia nu este re-zet-area ci mai degraba retezarea. Doar un joc de cuvinte . . .

La ceremonia de inmanare a premiului pentru drepturile omului, „Franz-Werfel”, Herta Müller a reamintit un episod controversat in care a fost implicata in anul 1989, si care a framantat-o timp de 20 de ani. Fusese invitata sa participe impreuna cu sotul ei la un forum in cadrul bisericii Evanghelice din Germania. Invitatia fost insa retrasa pe motivul ca cei doi ar fi catolici. Herta Müller detine o transcriere a unei inregistrari telefonice care demonstreaza ca retragerea invitatiei s-a facut sub presiunea regimului comunist de la Bucuresti, prin intermediul bisericii Evanghelice din Sibiu. In plus, Herta Müller ridica problema colaborarii bisericii Evanghelice din Romania, in ansamblu, cu Securitatea. I se pare ciudat ca pana la aceasta ora doar prelati din biserica ortodoxa au fost deconspirati. Problema ridicata de presa germana si de biserica Evanghelica este sursa inregistrarii telefonice: Securitatea. Evangelisch.de comenteaza: „Picant este faptul că Müller a primit copia convorbirii telefonice de atunci de la cineva din rândurile Securităţii. Aşadar, ea îşi susţine acuzaţia folosindu-se de aceleaşi surse a căror victimă a fost ea însăşi cândva”.

Herta Müller descrie intr-un episod din romanul “The Passport” (titlul in limba engleza) cum etnicii svabi trebuiau sa plateasca “tribut” pentru obtinerea pasaportului de plecare definitiva din Romania. Ea aminteste ca preotul evanghelic cerea tinerelor sa treaca pe la el pentru a obtine “certificatul” de membru cu care sa faca dovada apartenentei lor religioase la sosirea in Germania. Iar acest certificat se obtinea doar in urma unor favoruri sexuale, aidoma celor de la Militie si Securitate. Fictiune sau realitate?

Daca la noi CNSAS-ul ridica acreditarea celor ce ar avea curajul sa publice informatii sau documente din dosarele oamenilor cu renume, cercetătorii cehi au descoperit si publicat noi documente despre scriitorul Milan Kundera si activitatile lui de informator.

Din probele initiale reiesea ca in 1950, Kundera l-a turnat autorităţilor pe Miroslav Dvoracek, fost disident fugit din fosta Cehoslovacie în Statele Unite şi reîntors ilegal.

Pedeapsa cu moartea pentru Dvoracek a fost comutata in sentinţa de 14 ani de închisoare. Noile documente dovedesc faptul ca activitatea de poliţie politică a scriitorului a fost mai extinsa.

În 1952, Jaroslav Jerman, adjunctul ministrului de interne la acea vreme, a lecturat despre cazuri “speciale” printre care si cel al lui Milan Kundera. Un document descoperit recent contine textul respectiv, în care era menţionat numele lui Kundera în legătură cu un denunţ al unui „agent duşman”, cu doi ani înainte. Incidentul a fost uitat atunci, fiind considerat o încercare de discreditare a scriitorului.

Istoricul Petr Koura precizeaza ca transcrierea acelei prezentari elimina suspiciunea ca documentele ar fi fost fabricate pentru discreditarea lui Kundera. Din nou interesant este faptul ca Milan Kundera nu doreste sa comenteze.

Comentand pe marginea cazului Poplacean, Daniel scrie cateva concluzii de bun simt:

Ce sa spunem lumii? Ca ne-am pierdut si ne pierdem marturia si credibilitatea? Daca ar fi vrut pastorii si credinciosii sa aiba un moment de marturisire, atunci am fi putut spune presei si lumii intregi: “Stiam, acestia au marturisit singuri, public, noi i-am iertat si credem ca si Dumnezeu i-a iertat precum pe Petru.” S-a dorit trecerea sub tacere si astfel acoperirea unui trecut care va iesi la lumina. Dar acum, cu rusine trebuie sa ne purtam rusinea. Dumnezeu scoate toate lucrurile ascunse la lumina. Daca acum, pe partea cea mai neimportanta, “de sub soare”, ne este rusine, de partea cealalta cum ne va fi, cand toti iubitii si personajele real importante ale vesniciei vor fi de fata? Daca Biserica Baptista nu ar fi renuntat la disciplina crestineasca, poate ca acum fratii nostri ar fi fost deja reabilitati.

Valabil si pentru Biserica Adventista, ca si pentru orice alta biserica.

Daniel Mitrofan face inca un pas in creionarea relatiei dintre crestinii baptisti si autoritatile comuniste prin publicarea volumului Pasi. Intrucat cartea nu exista in format tiparit, ne invita sa o citim in format digital, potrivit cu era informatizata in care traim. Se pare ca nu a gasit fondurile necesare pentru tiparire, ceea ce naste intrebari legitime. Cui nu convine aceasta istorie si de ce? Care ar fi aspectele care nu corespund realitatii, sau ce deranjeaza? Nu este Uniunea Baptista interesata de redescoperirea unei istorii trecute sub tacere impusa? Si, oare, nu se gaseste nici un sponsor care sa sustina o initiativa valoroasa? Cartea poate fi descarcata si de aici.

Într-o ţară care timp de aproape jumătate de veac a avut un regim comunist şi care de două decenii se chinuieşte să scape de urmările comunismului, studierea acestuia este nu doar necesară, ci şi obligatorie.

Chiar dacă mai avem nostalgici între cercetători, chiar dacă sunt încercări ceva mai subtile de a pune piedici în calea accesului la documente, toate acestea nu mai pot anula o realitate, aceea că există interes pentru istoria comunismului, acest domeniu câştigându-şi un loc legitim în câmpul cercetării istorice.

Cea mai mare parte a populaţiei actuale a României a trăit o perioadă mai lungă sau mai scurtă în comunism şi desigur că are amintiri de atunci. Însă este important de reţinut că acestea nu ţin de istorie ca domeniu de cunoaştere savantă, ci ţin de domeniul memoriei.

Aş folosi pluralul aici, pentru că avem de-a face cu memorii diverse, nu de puţine ori conflictuale. Una este memoria fostelor victime ale comunismului, a celor puţini care s-au opus regimului comunist, şi cu totul alta este memoria foştilor activişti comunişti, a securiştilor, în general a oamenilor regimului, care nu au fost puţini.

Iar între aceste extreme ale experienţei directe din comunism se află experienţa majorităţii populaţiei, care nu a fost nici victimă, nici călău, ci s-a situat în zona gri, a celor care nu şi-au pus prea multe întrebări, care nu au contestat sistemul, care au încercat să se adapteze, să supravieţuiască, eventual să avanseze social.

Istoria comunismului presupune luarea în considerare a memoriei comunismului, înţelegerea şi explicarea acesteia, dar presupune mai ales cercetarea şi oferirea de explicaţii probate documentar asupra unei perioade lungi şi complexe din istoria noastră recentă.

Dorin Dobrincu este directorul Centrului de Studii asupra Comunismului şi Postcomunismului şi fondator al masteratului in istoria comunismului, precum si Directorul Arhivelor Nationale. (preluat de pe adevarul.ro)

“Dacă nu ne cunoaştem bine istoria de dinainte de comunism, iar despre comunism îşi aminteşte fiecare ce-i convine, măcar istoria postcomunistă s-ar cuveni s-o înţelegem.” Rodica Culcer

De o perioada de timp port un dialog cu persoana din spatele cazului Z, in incercarea de a lamuri exact ce s-a petrecut. Probabil ca “exact” este un termen relativ in cazuri de genul acesta, pentru ca in afara de un dosar bine alcatuit si fluent, cu evenimente si persoane reale, si marturia personala a “proprietarului” dosarului, nu mai avem alte surse. Daca am reusi sa dam de urma ofiterului care semneaza de “primirea” informarilor tabloul ar mai capata o culoare. Intre timp, o expertiza grafologica se adauga documentatiei de pana acum. Negru pe alb.

Pastorul Ion Buciuman isi relateaza experientele cu “dragonul rosu” si modul cum i-au influentat activitatea pastorala. Detalii gasiti pe blogul ionbuciuman.wordpress.com

Am primit recent vestea ca anumite dosare ce urmau sa fie cautate nu mai exista. Pur si simplu. Se spune ca au ars (sau au fost arse). Nu stiu ce sa cred, dar persoanele din lista respectiva sunt toate inca in viata. Coincidenta?