Posted by: remembering7 | October 7, 2008

Cazul X – 27


Consecinţele nu par să îl sperie pe (…). Nota de mai jos este ilustrativă.

Notă dată de agentul “Palievici” (24.01.1975). „Când (…) a fost descoperit cu multiplicările la Gestetner, a lucrării Cântările Biruinţei, aflate în stoc la legătorul Szilagy, a fost concediat de la serviciu. Întâlnindu-l şi vorbind asupra acestei situaţii mi-a spus: ’Nu mă îngrijorez, căci unchiul Tachici o să rezolve totul spre bine.’ El era deja la a doua concediere. Şi într-adevăr s-a aranjat. A fost numit casier la Casa de pensii şi Bibliotecar, serviciul orbului Rene Paulini, pe care l-au scos la pensie. A doua oară a fost descoperit iarăşi cu Trâmbiţele de Argint multiplicate la Xeros. Dl împuternicit al capitalei le-a găsit la comunitatea Grant. (…) mi-a spus cu această ocazie: ’M-am ales cu confiscarea a 10 exemplare. O mică pagubă.’ El însă, după ce a fost descoperit cu Cântările Biruinţei trase la Gestetner s-a apucat şi a multiplicat din nou aceste cântări (un volum de 100 de cântări), le-a tras şi la Xeros. În plus a tras la Xeros şi Trâmbiţe de Argint, un alt volum de cântări. Ambele au fost distribuite în toată ţara la comunităţile AZŞ care au coruri. Şi aceasta nu i-a adus un profit prea mic, ci din contră, foarte substanţial, socotindu-se că fiecare volum s-a vândut cu lei 150. Exemplarul. Legătoria a făcut-o Szilagy.”

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: