Adventistii: mai buni! Pentru Securitate.

“Aplicarea reglementărilor a început cu confesiunea adventistă şi s-a extins apoi şi la celelalte confesiuni neoprotestante. Au fost folosite aceleaşi tactici şi procedee – aceleaşi circulare, adunări de lămurire a pastorilor şi credincioşilor, aceleaşi moţiuni şi telegrame de însuşire şi recunoştinţă. Spre deosebire de confesiunea adventistă, în cazul celorlalte trei confesiuni aplicarea reglementărilor pe teren a fost mult mai dificilă, a întâmpinat mult mai multă rezistenţă. Această diferenţă de aplicare îşi găseşte explicaţia în două aspecte. Mai întâi, adventiştii n-au fost afectaţi de restrângerea timpului închinării în ziua lor de cult. Sâmbăta a rămas în întregime ca zi de închinare, pe când la celelalte confesiuni neoprotestante, prin interzicerea serviciilor religioase de duminică după-amiaza, era afectată chiar ziua lor de cult. În plus, credincioşii care lucrau duminica dimineaţa erau lipsiţi de posibilitatea participării la serviciile de cult. Un al doilea motiv al rezistenţei mai mari a celorlalte trei confesiuni religioase este legat de statutul de organizare diferit faţă de cultul adventist. În timp ce în cadrul cultului adventist comunităţile locale nu au personalitate juridică, fiind reprezentate de către Uniune şi Conferinţe, comunităţile celorlalte confesiuni neoprotestante, având statut de persoană juridică, au manifestat o independenţă accentuată faţă de conducerea centrală. Uniunile comunităţilor baptiste, penticostale şi creştine după Evanghelie erau mai mult organisme de îndrumare şi de reprezentare. Aşa se face că în multe ocazii comunităţile s-au prevalat de această situaţie juridică pentru a nu accepta decizii şi reglementări ale uniunilor lor. Unele comunităţi au mers până la contestarea totală a autorităţii acestor foruri. Astfel, conducerea bisericii baptiste din Sebeş declara că ei nu respectă reglementările, acest lucru fiind hotărât de către adunarea lor generală şi întreg comitetul bisericii. A reieşit că ei nu sunt dispuşi să asculte nici de comunitatea regională, nici de Uniune. Pentru ei nu exista alt for superior de cât adunarea lor generală şi congresul”.

(Gheorghe Modoran, fragment din “Confesiunile neoprotestante din România în perioada regimului comunist: 1945-1965”, Romanian Political Science Review, vol. VII,  no. 3 [2007], p. 661)