Posted by: remembering7 | January 14, 2012

Retrospectiva


Nu, nu am abandonat proiectul. Insa am folosit ultima perioada pentru a asculta, a observa, a citi si a intelege ce se intampla in biserica Adventista. Ceea ce am publicat pana acum a dat nastere la reactii diverse. Pe unele le-ati intalnit chiar aici pe blog. Altele mi-au fost comunicate personal, inclusiv in cele doua vizite in Romania in 2011. Una dintre reactii este de a pune sub semnul intrebarii utilitatea unui astfel de demers. Din nefericire, aceasta abordare provine din partea unor fosti informatori sau din partea familiilor lor. Legitima, precum se poate observa. O alta reactie vine din partea unor cercetatori recenti ai dosarelor care au fost motivati de ceea ce au citit aici pe blog si au vrut sa se edifice personal ca nu sunt lucruri inventate sau taiate “croitoriceste”. Ii felicit pentru curaj.

Sunt impresionat insa de numarul mare de tineri (si nu doar) care ramane sceptic fata de persoanele in viata care au colaborat. Intrucat dintre acestia cei mai cunoscuti au fost pastorii sau administratorii bisericii, lipsa de incredere in acestia este la cote alarmante. Cum majoritatea lor sunt pensionari, ma ingrijoreaza faptul ca neincrederea se reflecta asupra pastorilor tineri care nu au avut de-a face cu regimul comunist si Securitatea. Cat de departe trebuie sa ajungem pentru a realiza ca ruptura intre administratori/pastori si restul bisericii va produce mai devreme sau mai tarziu consecinte drastice?

Am terminat de citit inca o carte scrisa de supravietuitorii genocidului din Rwanda (a cata, a douasprezecea probabil?). Acest studiu de caz, pe langa cel al apartheid-ului Sud-african ofera lectii valoroase pentru rezolvarea tensiunii in biserica si in societatea romaneasca. In primul rand, o biserica si o societate matura va oferi un cadru de iertare celor care vor sa marturiseasca pacatele turnarii fratilor lor sau a semenilor cu care veneau in contact. Fara o astfel de atitudine matura si sincera din partea majoritatii sunt putine sanse ca tradarile din trecut sa fie marturisite. Increderea nu se recastiga decat acordand incredere.

Nu pot sa nu constat ca declaratiile semnate de TOTI pastorii adventisti cu cativa ani in urma, ca nu au colaborat cu Securitatea, nu au facut decat sa arunce in derizoriu intreaga istorie. Dosarele de la CNSAS (precum si arhivele fostului Departament al Cultelor) scot la iveala detalii si fapte confirmate de cei care au trait acele vremuri. Oricat de “falsificate” ar fi, exista o samanta de adevar. Declaratiile cu pricina, semnate, doar au ascuns gunoiul sub pres. Dar acolo s-a descompus si a intrat in putrefactie. Si miroase ingrozitor. Te cuprinde un sentiment de revolta cand vezi ca oameni care au fost platiti de Securitate cu bani sau avantaje sociale/bisericesti incearca sa (re)scrie istoria bisericii sub comunism, sfidand chiar pe cei care am trait o parte din zilele acelea. Cineva trebuie sa faca curatenie si sa spuna lucrurilor pe nume. Cu dragoste si ingaduinta, cu iertare si invitatia la marturisire. Asa arata o biserica matura.

Biserica Adventista trebuie sa invete sa ierte dupa modelul Divin, acordand har celor gresiti dar spunand lucrurilor pe nume. Pacatul ramane pacat, chiar daca “dragostea acopera totul”. Caracterul echilibrat al unui Dumnezeu drept si iubitor (ordinea e aleatorie) trebuie manifestat si de cei ce se pretind urmasii sai. Rwanda a infiintat tribunalele “de la umbra copacilor” unde comunitatea locala i-a audiat pe cei implicati direct in uciderile din cele “100 de zile”. Africa de Sud a instituit o comisie care a facut practic acelasi lucru. Aducerea la lumina a faptelor si oamenilor a produs vindecare, a oferit sansa iertarii si impacarii. Maturitatea se demonstreaza prin echilibrul confruntarii cu realitatea, nu prin maturarea sub pres a faptelor si consecintelor. Mi-as dori ca pastorii tineri care alcatuiesc administratia bisericii Adventiste de astazi sa aibe curajul acestei initiative dupa modelul lui Daniel care si-a asumat pacatele inaintasilor sai. Rezultatul va fi fara indoiala redesteptare si reforma ca urmare a marturisirii pacatelor si a impacarii atat de necesare. Daca biserica este un spital, atunci sa ofere vindecarea divina. Nu putem sa iertam cu adevarat daca nu intelegem mai intai istoria in integralitatea ei. Iar increderea are cea mai mare valoare cand este acordata cunoscand magnitudinea realitatii.

Iosif ar fi putut sa se razbune pe fratii sai care l-au urat, tradat si vandut. In schimb, el le-a oferit posibilitatea marturisirii si i-a trecut chiar printr-un test. Insa lucrurile nu au fost trecute sub tacere. Ele au fost discutate, marturisite, iertate. Iar mai tarziu, dupa moartea patriarhului Iacov, cand fratii sai s-au temut ca s-ar putea sa mai existe resentimente in inima lui Iosif, acesta i-a asigurat ca iertarea este completa. Este nevoie de tact, de timp, si de rugaciune. Se va ridica biserica Adventista din Romania la nivelul maturitatii indicate de Scriptura?

Advertisements

Responses

  1. AMIN !


Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: