Posted by: remembering7 | March 3, 2014

Biserica prin pustiul rosu – recenzie


In peisajul istoric ce vizeaza biserica adventista a aparut recent primul volum semnat de Gheorghe Modoran, Biserica prin pustiul rosu: Rezistenta si compromis in adventismul din Romania in perioada comunista (1944-1965). Subiect controversat, compromisul pare sa ocupe de la bun inceput scena in care rezistenta devine din ce in ce mai palida. Acesta pare sa fie si motivul pentru care cartea recent aparuta a nascut reactii viscerale: pentru cei pentru care imaginea bisericii adventiste este cruciala orice “intinare” sau sugestie de compromis este un act de les-majestate.  Acestia pierd, insa, din vedere faptul ca nu a existat nici o perioada din istoria bisericii crestine fara compromis de o natura sau alta. Chiar si istoria curenta este marcata de compromis.

Autorul multumeste Comitetului Uniunii pentru sustinere, ceea ce reprezinta o premiera in ce priveste pozitia bisericilor fata de dezvaluirile mai putin placute legate de colaborarea acestora cu regimul comunist. Din cate stiu nici o alta biserica nu a autorizat publicarea unui astfel de demers istoric la propria editura. Presupun ca decizia nu a fost usor de luat, si ca a contat faptul ca volumul ar fi aparut oricum intrucat constituia o disertatie de doctorat. Din punctul acesta de vedere Comitetul Uniunii, si chiar editura Viata si Sanatate, merita apreciate.

Cartea este impartita in trei sectiuni: prima  stabileste contextul, a doua trateaza perioadele principale cu accent pe evenimemtele majore care au afectat biserica, iar ultima parte incearca o completare cu detalii mai mult sau mai putin semnificative. Primele doua parti sunt atent construite, cu ample note de subsol si referinte bogate, ceea ce lasa sa se inteleaga ca au constituit disertatia de doctorat a autorului. Ultima parte, insa, este mai “subtire” si mai putin structurata, incercarile de evaluare si clasificare a nivelului de colaborare cu Securitatea, precum si criteriile pe baza carora anumite persoane au fost plasate intr-o categorie sau alta, fiind adesea neclare.

Documentele pe baza carora a fost alcatuit volumul provin din diverse arhive publice (CNSAS, Arhivele Nationale, Departamentul Cultelor, etc.) precum si din interviuri ale autorului cu diversi martori sau “jucatori” din perioada comunista. Desi chiar si pentru un cercetator avizat criteriul de selectie si includere a unor informatii si excludere a altora nu este intotdeauna clar, capitolele cartii reusesc sa ofere atat o viziune de ansamblu cat si detalii ce ilustreaza diversele momente dificile pe care biserica le-a traversat prin “pustiul rosu”.

Cartea demareaza oarecum greoi si lectura poate parea dificila pentru faptul ca primele 240 de pagini reprezinta introducere si context. Justificarea volumului mare de informatii generale poate fi facuta din perspectiva unei lucrari de referinta, insa pentru cititorul cu timp limitat si interesat de naratiunea istorica prima parte a cartii poate fi arida.

Partea a doua a cartii satisface exigentele diversilor cititori constituind esenta cartii si contributia majora la intelegerea istoriei adventiste intre anii 1944-1965.  Personalitatile lui Dumitru Florea, Stefan Nailescu, si Pavel Crisan, cei trei presedinti de Uniune care au acoperit perioada in discutie, sunt bine creionate si ilustrate. Opinez ca folosirea unor pasaje din transcrierile Securitatii pe baza inregistrarilor unor convorbiri private in cazul lui Pavel Crisan nu isi aveau locul in carte. Autorul a depasit in cazul acesta limita academica intrucat informatiile nu sunt nici macar vitale pentru subiect.

A treia parte sufera, insa, de incoerenta. Spre exemplu, biografiile unor conducatori sunt trunchiate sub motivul ca primul volum acopera doar perioada pana in anul 1965. Decizia de a le continua in volumul urmator pare ciudata si neinspirata intrucat dispare exact elementul continuitatii. Poate ar fi fost utila publicarea acestor profiluri doar in al doilea volum, ceea ce ar fi pastrat imaginea de ansamblu si ar fi mentinut momentul dinamic al istoriei. Felul cum este structurat acest fragment lasa mai degraba impresia dorintei de deconspirare a anumitor persoane decat al unui flux istoric.

Orice istorie este, inevitabil, subiectiva. Gheorghe Modoran surprinde, totusi, frecvent prin concluzii care frizeaza certitudinea, de genul “cu siguranta . . .” sau “fara indoiala . . .” acolo unde si alte opinii sau interpretari sunt posibile, sau resursele documentare nu sunt suficiente. De asemenea, este interesant de observat faptul ca, in sectiunea Rezistenta: membri laici si pastori, cronologia este abandonata. In plus, pe masura ce etichetele de colaborare pierd din intensitate se subtiaza si materialul de sprijin documentar. Astfel se ajunge ca in sectiunea Pastori care au respins colaborarea cu Securitatea sa apara doar doua nume, iar materialul de referinta sa fie o autobiografie iar pentru cealalta persoana informatii oferite de familie. Contrastul cu capitolele precedente este inevitabil, precum si impresia de hagiografie. Intamplator, cel din urma mi-a fost ruda si cunosteam detaliile redate in carte, dar ma asteptam sa gasesc si suportul istoric necesar credibilitatii.

Ceea ce surprinde, insa, negativ in carte este utilizarea unor extrase din alt(i) autor(i) la sfarsitul unor sectiuni importante. Voi lua cazul citatelor din Vasile Cojea, un pastor informator zelos si remunerat de Securitate pentru serviciile aduse, in urma delatiunilor caruia persoane au ajuns in inchisoare. Simpla lor vina a fost ca nu impartaseau aceleasi convingeri religioase cu Vasile Cojea, iar ura acestuia impotriva lor a fost speculata perfid de Securitate. Profilul lui Vasile Cojea este acela de politie politica. Nu inteleg de ce aceasta selectie de final, si ce credibilitate ar putea avea oricare din scrierile lui Vasile Cojea atata timp cat motivatia publicarii lor este clara: negarea colaborationismului si rescrierea istoriei. Poate ca in al doilea volum autorul va clarifica si aceasta preferinta ciudata, mai ales ca unele citate contrazic vizibil continutul capitolelor cu pricina.

In concluzie, Biserica prin pustiul rosu este o carte care contine in general informatii de referinta, nu doar utile ci si documentate care indeparteaza ceata ce persista de decenii asupra istoriei tulburi a bisericii adventiste in perioada comunista. Desi nu este o carte perfecta, recomand acest volum, cu speranta ca el va fi continuat nu doar de Gheorghe Modoran ci si de alti cercetatori si istorici onesti si interesati de redescoperirea identitatii adventismului romanesc actual.

Advertisements

Responses

  1. cei [PENTRU] care imaginea bisericii

  2. Multumesc, Alin, am corectat.


Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: