Posted by: remembering7 | April 4, 2014

Duhul lui “Elihu”


Emanuel Ungureanu strikes again. Asa ma gandeam initial sa intitulez aceasta postare. De fapt nu ar trebui intitulata in nici un fel. Este o mostra care vorbeste de la sine despre cine este si ce urmareste autorul epistolei. Deocamdata, va las sa cititi, dupa care voi reveni cu precizari si o analiza a acestui document public.

Scrisoare deschisă
ÎN ATENȚIA VIITORULUI PREȘEDINTE AL UNIUNII AZȘ , IOAN-TATAR CAMPIAN ȘI CATRE ALEGATORII ACESTUIA,
Preludiu… de ce am ales acest titlu pentru scrisoarea deschisă
Cei 7 ani de studiu ai Istoriei Bisericii Adventiste în comunism, din care face parte integrantă și istoria adunărilor elective ale bisericii, m-au determinat să dau titlul acestei scrisori, fără nici o ironie.
Securitatea a avut grijă ca în intervalul 1945-1955 să-și „strângă la sân” câteva „cozi de topor” din rândul pastorilor care au primit misiunea de a-l îndepărta din funcție pe Dumitru Florea, un lider al bisericii cu o structură de caracter și intelectuală remarcabilă, care a condus biserica prin 20 de ani de „furtună”, 10 ani în timpul regimului autoritar al lui Carol al II lea, anii cumpliți pentru biserică din timpul lui Ion Antonescu și 10 ani extrem de complicați după instalarea comunismului.
Conducerea bisericii la nivel de conferințe și la nivel de Uniune a fost confiscată în integralitate de agenți ai Securității. De aici a început dezastrul în ceea ce privește jocul de putere de la nivelul bisericii din 1955 până… astăzi.
Ca orice regim totalitar, și comunismul a fost obsedat de control și de centralizarea deciziilor. Securității nu i-au plăcut niciodată surprizele și din acest motiv și-a pregătit din timp și cu minuțiozitate suficienți agenți din rândul pastorilor însetați de putere, pe care ulterior i-a asmuțit unii împotriva altora pe principiul „divide et impera”. Le-a reușit în foarte mare măsură până la un moment dat și până la un punct.
Istoria acestei colaborări suportă o discuție amplă, plină de nuanțe și culori, care, așa cum am spus în scrisoarea precedentă, nu se limitează la întrebarea cine a fost sau câți au fost, ci este interesant cu ce scop au parvenit anumiți pastori și care dintre părți, Securitatea sau agenții, au „jucat” mai tare „cartea” colaborării și mai ales de partea cui au fost beneficiile.
Ultimii 24 de ani în democrație nu au reușit să șteargă metehnele proaste învățate în cei 45 de ani de comunism în ceea ce privește strategiile de cucerire și conservare a puterii la vârful bisericii.
Stimați pastori, vă rog să-l votați pe viitorul președinte al Bisericii Adventiste, Ioan Tătar-Câmpian… online
Nu vreau să dezvolt prea mult modul în care s-au desfășurat campaniile electorale în ultimii ani, cunoașteți mult mai bine sistemul. Vreau să vă rog să urmăriți cu atenție o schemă repetitivă care aruncă, din punctul meu de vedere perfect neutru, toate adunările elective de 69 de ani încoace, în ochii membrilor bisericii care nu au adormit de tot, ÎN RIDICOL. După „mazilirea” lui Dumitru Florea în anul 1955, REGULA instituită de Securitate a fost aceea ca primii doi pastori, la nivel administrativ în Uniune, să fie obligatoriu agenții acestei instituții pentru a-și asigura controlul tuturor acțiunilor administrative la nivelul bisericii. Ca practică, s-a împământenit încet-încet obiceiul ca Secretarul Uniunii să fie asimilat cu persoana care trebuia să mențină „presingul” la președinte ca la un moment dat dacă șeful cultului cădea în dizgrația comuniștilor să poată fi înlocuit cu omul numărul doi, pregătit cu mulți ani înainte.
Este inutil să vă spun că din jocul de putere nu putea lipsi, ca ingredient principal, delațiunea ca formă de conservare a puterii exercitată cu mai mult sau mai puțin talent de cei înscăunați de comuniști. Din 1955 și până în anul de grație 2014 nu s-a schimbat nimic fundamental în sistemul de organizare și funcționare a alegerilor la nivel de Uniune sau Conferințe!
Iată REGULA JOCULUI la nivelul alegerilor de la Uniune și cu privire la schimbul de putere între președinți și secretari între anii 1955-2014 :
În comunism
Ștefan Năilescu – Președinte, Pavel Crișan – Secretar,
Pavel Crișan – Președinte, Ioan Tăchici – Secretar,
Ioan Tăchici – Președinte, Dumitru Popa – Secretar,
Dumitru Popa – Președinte, Nelu Dumitrescu – Secretar
După Revoluție…
Nelu Dumitrescu – Președinte , Adrian Bocăneanu – Secretar
Adrian Bocăneanu – Președinte, Teodor Huțanu – Secretar
Teodor Huțanu – Președinte, Ioan Tătar Câmpian – Secretar
19 aprilie 2014- Ioan Tătar Câmpian – Președinte?- Secretar?
Ar fi urât să rupeți tradiția și să alegeți pe altcineva președinte. Păcat de ea, merită perpetuată. Vine tocmai din… comunism. Acum că știm cine este noul președinte al Bisericii Adventiste, stimați pastori și membrii laici, participanți la adunarea electivă din data de 19 aprilie, nu-i așa că vă interesează cel mai mult cine va fi noul secretar, adică viitorul președinte?
Ce nu puteau înțelege de la un moment dat, în parcă interminabilii și greii ani ai comunismului ofițerii de Securitate din interiorul Departamentului Cultelor și mai ales cei din structura de bază informativă a poliției secrete comuniste și mărturisesc că nici eu, este următorul lucru: de ce se mai juca „piesa de teatru” cu invocarea intervenției lui Dumnezeu în timpul alegerilor, dacă atunci și acum jocurile din culise, organizate cu muuuuult timp înainte de alegeri, sunt decisive?
Nu vreau să se înțeleagă că statul se implică acum prin structurile sale vizibile sau invizibile in alegerile la nivelul Uniunii așa cum o făceau în comunism. Jocul este ceva mai sofisticat. Noii „agenți” care au un cuvânt greu de spus în influențarea „din timp”a adunării elective sunt anumiți oameni de afaceri adventiști foarte populari care primesc pe bandă rulantă, prin încredințare directă, lucrări importante pe bani mulți din partea administratorilor bisericii și în schimbul cărora aceștia îi mențin în funcție, îi plătesc bine și le construiesc unora dintre ei, celor mai întreprinzători, „viluțe” drăguțe pentru bătrânețe… Poftiiim? Nu știați???
Vă promit că după alegeri, ca să nu se zică că fac jocurile cuiva acum, voi investiga ca jurnalist cu foarte mare atenție cheltuielile de la nivelul Uniunii din ultimii zece ani și voi fi atent să urmăresc proveniența averilor administratorilor Bisericii de la acest nivel. Aștept documente și ajutor în acest sens, nu diversiuni și bârfe. Nu mă ocup cu așa ceva! Ancheta o voi publica într-un cotidian central.
În aceeși ordine de idei, deși s-a clamat dintotdeauna că toate departamentele bisericii sunt importante, interesul pastorilor și a membrilor laici în ceea ce privește structura de conducere se rezumă, dacă este să luăm ca indicator doar traficul online din timpul transmisiunile live a lucrărilor elective, la răspunsul cine a fost ales președinte sau secretar. Imediat după ce se află numele președintelui ales și a secretarului, traficul scade spectaculos. VerificațI!
Pentru mine, de foarte mulți ani, cel mai important departament al Bisericii Adventiste este ADRA. Mi-am dedicat cea mai mare parte din viață în ultimii 12 ani îngrijirii ca voluntar a mai multor copii și tineri care suferă de insuficiență renală cronică ( puteți vedea aici http://stirileprotv.ro/stiri/social/un-clu…de-dializa.html ) detalii despre o parte din activitățile „Asociației pentru Solidaritate și Empatie Claudia Safta” pe care am înființat-o cu scopul de sprijini până la moarte o categorie de bolnavi a căror viață este un chin perpetuu. Din această cauză, admir foarte mult ceea ce face acest department, căruia i se alocă dintotdeauna resurse mult prea puține din partea bisericii față de nevoi și raportat mai ales la entuziasmul voluntarilor care se implică în proiectele acestei prestigioase organizații a Bisericii Adventiste. De foarte mult timp cred că Biserica Adventistă trebuie să se reconvertească din Biserica Bârfitoare în Biserica Lucrătoare, activă și prezentă în comunitate. În urma unei mișcări de redeștepare, în care nu mai cred mulți dintre credincioșii adventiști, poate ar fi bine ca biserica să se reboteze ca nume în Mişcarea Adventistă din România, așa cum era denumirea neoficială a bisericii noastre până la instalarea ciumei roșii, comunismul. De mult prea mult timp, biserica „băltește” și se lasă hrănită cu scandaluri și „gunoaie”. Adventismul românesc trebuie să se modernizeze și să fie adaptat nevoii de Dumnezeu a unei societăți aflată într-o dinamică cu care biserica nu mai ține de prea mult timp pasul.
Dar cine sunt eu să-mi dau cu părerea despre asta, sunt sigur că printre domniile voastre există suficient de mulți pastori capabili să vină cu o viziune nouă cu privire la viitorul acestei biserici. În concluzie la chestiunea explicării titlului acestei scrisori, dacă tot se știe cine va fi viitorul președinte și se cam știe că Goran Claudiu este viitorul trezorier, nu se pot face aceste alegeri online? Nu se pot organiza în așa fel lucrurile încât folosindu-se mijloacele tehnice moderne (internetul, votul online) membrii adunării elective care sunt aleși în marea lor majoritate „pe sprânceană” și sunt atenți „preparați” cu privire la orientarea celor 6 președinți de Conferință care par a fi foarte hotărâți să păstreze „Sfânta Tradiție”, să aibă posibilitatea exprimării votului prin alte mijloace decât deplasându-se pe bani mulți până la București. Am investigat care ar fi rețeta „financiară” pentru deplasarea și cheltuielile delegației de la cea mai săracă Conferință, fără supărare, Transilvania de Nord. Se ajunge „lejeruț” la 3000-4000 de euro. Înmulțiți cu 6, adăugați cheltuielile reprezentanților Diviziunii, care oricum în ceea ce privește implicare în desfășurarea alegerilor sunt ca „tămâia ”adică nici ajută nici nu încurcă și veți vedea cum se cheltuie pe puțin 50 000 de euro pentru alt rând , al câtelea, de alegeri… cu final cunoscut cu mult timp înainte.
Suntem o biserică săracă care este condusă de administratori bogați, așa că vă rog frumos să inovați câtuși de puțin și să-l votați online pe Ioan Tătar Câmpian pentru postul pregătit pentru acesta cu atâția ani înainte și nu-i așa… cu un avans de câțiva ani și pe viitorul președinte care va primi slujba de secretar. Oricum restul membrilor Comitetului în această filosofie organizațională nu contează! De zeci de ani sistemul la vârful conducerii Uniunii este unul de tip oligarhic, membrii comitetului Uniunii sunt practic „obiecte de decor” atunci când se iau cele mai importante decizii. Pastorul Modoran știe foarte bine acest lucru, din acest motiv pe blogul personal a transmis un ultimatum cu privire la urgența publicării cărții sale, în luna ianuarie 2013, actualei conduceri a bisericii pe care o reduce la trei persoane:
”Am predat manuscrisul pentru lectură celor trei administratori ai Uniunii și aștept un răspuns cu privire la posibilitatea tipăririi cărții la editura bisericii. În cazul unui refuz, încerc să înțeleg temerile lor și o voi tipări în particular” (http://geomodoran.webs.com/)
Deci povestea cu recunoștința la adresa Comitetului Uniunii de la secțiunea „Mulțumiri” din chiar introducerea cărții „Biserica prin pustiul roșu” ascunde de fapt o altă minciună „modoraniană” care a fost susținută de aceeași administratori printr-un ultim comunicat superficial, unde se minte cu repetiție:
„ Cu privire la cartea “Biserica prin pustiul roşu”, menţionăm că la solicitarea expresă a autorului, Comitetul Uniunii şi-a dat acordul ca această carte să apară sub egida casei de editură Viaţă şi Sănătate” (http://www.adventist.ro/index/stiri/info-adventist/385-info-adventist-nr-668-7-februarie-2014/9431-informare-cu-privire-la-discutiile-legate-de-istoria-bisericii-adventiste-de-ziua-a-saptea-din-perioada-comunista.html) ascunzându-se din nou adevărul și anume , MAJORITATEA MEMBRILOR COMITETULUI UNIUNII, ÎN AFARĂ DE TEODOR HUȚANU ȘI IOAN-TĂTAR CÂMPIAN NU AU FOST DE ACORD CU PUBLICAREA CĂRȚII LUI GHEORGHE MODORAN LA EDITURA VIAȚĂ ȘI SĂNĂTATE!
Opriți intoxicările! Dezinformarea și intoxicarea cu informații false sau pe jumătate adevărate despre principalii candidați la aceste alegeri circulă liber în mediul online adventist în aceste zile. „Anonimele” calomnioase sunt la modă și au luat loc notelor informative pline de venin care circulau între pastorii dirijați de Securitate în comunism. Nu mă refer aici la prima scrisoare naiv semianonimizată scrisă de profesorul Gili Bărbulescu, nici la a doua scrisoarea de data aceasta deschisă, excelentă, curajoasă și bine argumentată care are pentru mine mai ales meritul că a fost asumată bărbătește de acesta. Felicitări Gili Bărbulescu! Unii pastori „și-au tras” adrese false de email și îmi trimit mesaje în care îmi cer să mă implic în campania electorală pentru alegerile de la Uniune din postura de „reformator”. Unii spun că sunt, chiar că aș fi un reformist infiltrat să zdruncine conducerea bisericii.
Însă cea mai mare intoxicare cu privire la persoana mea a fost colportată în comitetul Uniunii tot de „diversionistul” Modoran. Acesta i-a anunțat alarmat pe membrii comitetului Uniunii la începutul anului trecut că eu aș intenționa să scriu o istorie a bisericii în comunism foarte dură și că ar trebui să aprobe apariția cărții lui la editura Viața și Sănătate înaintea ca eu să tipăresc cartea mea care ar distruge complet imaginea bisericii din perioada comunistă și nu numai… . Evident că ce a făcut „tovarășul Modoran” este curată ticăloșie. La ora la care spunea aceste minciuni sfruntate cu seninătatea pe care mulți dintre dumneavoastră o recunoașteți, eu nici măcar nu îmi susținusem lucrarea de doctorat și, mai important, nu știam și nu știu nici la această oră dacă, când și ce carte o să scriu după 7 ani de studiu al acestei teme!
O mostră de „execuție” marca întregistrată Modoran
Nu am vorbit niciodată față către față cu tovarășul Modoran, dar i-am cunoscut caracterul mic în anul 1997, atunci când, ca elev în clasa a XII-a la Seminarul Liceal Adventist „Maranatha” din Cluj-Napoca am asistat la „execuția” de către acesta în cel mai pur stil stalinist a directorului de atunci al școlii, Țanu Fabiola. „Tovarășul” Modoran era, în anul 1997, Directorul Departamentului Educație din cadrul Uniunii. În această calitate a primit mai multe sesizări din partea unor pastori care nu o iubeau deloc pe directoarea școlii cu privire la incapacitatea managerială a acesteia.
Modoran și-a propus să o schimbe din funcție pe doamna Țanu, dar nu înainte de a o umili în public în fața noastră. Zis și făcut. Metoda folosită de Modoran pentru a-i distruge imaginea directoarei în ochii copiilor a fost parcă desprinsă din manualele de execuție publică a adversarilor politici de pe vremea Anei Pauker.
Pasul 1. Manipularea emoțională a elevilor
Modoran a împărțit în primă fază printre elevii școlii niște fițuici tip sondaj în care noi „mucoșii” trebuia să descriem în detaliu nemulțumirile la adresa conducerii școlii. Efectul acestei manevre a fost atins de pastoral Modoran. Sentimentul general creat a fost acela că NOI, elevii, o luăm „la rost” pe directoare și cu puțin noroc și sprijin din partea „binefăcătorului Modoran”, „o vom da jos”!
Pasul 2 „Execuția public”- tip ședință de partid comunist cu autocritică
A urmat comunicarea sentinței într-o ședință tipic comunistă desfășurată în cantina liceului, care funcționa pe atunci și ca biserică pentru noi. S-a adunat toată școala, elevi, pedagogi, femei de serviciu, administratorul cantinei, doamna Pasztor și evident doamna directoare Țanu Fabiola. În față, Modoran cu un zâmbet arogant și satisfăcut pe față și cu vădită poftă de „sânge”, a citit o parte din nemulțumirile la adresa directoarei și a angajaților liceului de la pedagogi pâna la doamna care administra cu multă trudă problemele cantinei.Sala a început să murmure, Modoran a dat cuvântul elevilor care au început să vitupereze împotriva directoarei care se făcuse albă ca varul. Modoran era fericit. Îi reușise manevra.
Prima care a cedat complet psihic a fost sora Pasztor care în hohote de plâns a început să-și facă „autocritica”, au urmat pedagogii și la urmă umflată de plâns și stoarsă de vlagă, doamna directoare Țanu și-a pus „cenușă în cap” pentru…nu mai conta. Colegul meu Florin Ludușan, acum un avocat respectat din Târgu-Mureș, a condus-o aproape pe brațe până acasă pe sora Țanu care nu a mai suportat să rămână până la sfârșitul „ședinței de partid”.
Pasul 3 Comunicarea sentinței
A doua zi ni s-a comunicat sec nouă, „mucoșilor”, că am reușit datorită curajului nostru să o schimbăm din funcție pe doamna Țanu. Nu eram deloc fericiți. Ne-am dat seama încă din seara „execuției” că am fost manipulați de Modoran. El însă a plecat la București fericit, cu mâinile curate ca Pilat din Pont!
V-am relatat pe scurt această poveste pentru că este pilduitoarea pentru a arăta una dintre fațetele acestui „tovarăș” „degrabă vărsătoriu de sânge ”, a unor foști agenți ai Securității cu care a servit braț la braț în celebrele „adunări de orientare și luptă pentru pace de dinainte de anii 1990”, regimul comunist.
Remember despre scopurile publicării scrisorii „Dragii mei turnători…”
Scrisoarea mea „Dragii mei turnători” nu a fost gândită ca „instrument de tortură” pentru candidatul Ioan Câmpian Tătar. Habar nu am avut că sunt alegeri la Uniune la momentul în care am scris acele rânduri, pentru că voi fi foarte franc: NU MĂ INTERESEAZĂ CINE VA FI ALES PREȘEDINTE AL BISERICII ATÂTA TIMP CÂT CAMPANIA ELECTORALĂ ȘI SISTEMUL DE ALEGERI SEAMĂNĂ IZBITOR CU CEL CARE OFICIAL ESTE DETESTAT, DAR NEOFICIAL A FOST PERPETUAT TIMP DE 24 DE ANI DUPĂ CĂDEREA COMUNISMULUI.
Prima scrisoare și-a propus să demaște impostura anticomuniștilor „de ocazie ”, ca Gheorghe Modoran sau Cristi Dumitrescu, care au susținut prin foarte multe mijloace sistemul comunizat al bisericii înainte și după anii 90 și să transmit conducătorilor bisericii actuale că mulți, foarte mulți dintre pastorii și membrii laici nu sunt proști, ci eventual unii dintre noi suntem indiferenți, scârbiți sau foarte ușor de prostit.
Cei care au avut și au interesul să instrumentalizeze politic dosarele Securității se străduiesc să își acopere incompetența administrativă furnizând prin intermediul unor cărți de istorie comandată pe foștii pastori care au activat în comunism drept „carne de tun” pentru poporul care deși este flămând de Pâinea Vieții primește prea des „lături” și circ.
Demisia de ONOARE care… „nu este”
Au trecut câteva săptămâni de la apelul transmis printr-o scrisoare deschisă administratorilor Uniunii, Huțanu Teodor și Ioan Câmpian Tătar, prin care le solicitam acestora demisia de onoare ca un act de asumare a responsabilității pentru acordul privind publicarea primului volum din „trilogia de foc” a „luptătorului pentru pace” Gheorghe Modoran, prima parte a acestei „opere” poate primi lejer titlul alegoric „Manual de linșaj și atac la persoană- mic ghid de manipulare- dezinformare cu privire la istoria adventismului în comunism” . Demisia de onoare nu a fost solicitată doar pentru abuzul de putere comis de cei doi administratori (luarea deciziei de publicare a cărții la EVS fără acordul comitetului Uniunii), ci și de neasumarea răspunderii de către Ioan Câmpian Tătar (care a semnat posfața cărții) pentru acele importante fragmente din carte care conțin grave încălcări ale Constituției României sau a altor legi ale statului român și chiar ale Manualului Comunității AZȘ . Nu v-ați dat demisia domnilor și nu am avut nici cea mai mică iluzie că o veți face din mai multe motive. Primul dintre ele este legat de filosofia organizațională a Bisericii Adventiste , rămasă neschimbată din întunecatele vremuri ale comunismului. Pastorii Bisericii Adventiste, indiferent că se află într-o slujbă administrativă sau își exercită mandatul într-una dintre comunități, NU sunt obligați să se supună unui cod etic în exercitarea atribuțiunilor care îi revin ca slujitori ai Evangheliei dintr-un motiv simplu, NU EXISTĂ un asemenea cod etic. De ce? Motivele sunt complexe. Un cod etic ar stabili intre altele RESPONSABILITĂȚI ȘI SANCȚIUNI punctuale pentru acei pastori ale căror acțiuni și fapte ar aduce atingere demnității personale unor colegi sau a membrilor comunității.
De ce NU va răspunde NICIODATĂ în fața conducerii Bisericii pastorul Modoran pentru linșajul la care i-a supus pe Vasile Cojea, Gabriela Florea, familia Florea și Dumitru Popa în cartea „Biserica prin pustiul roșu”? În primul rând, pentru că Gheorghe Modoran nu a scris cartea de capul lui. Domnia sa a fost, este și va fi protejat de candidatul cu cele mai mari șanse la conducerea Bisericii Adventiste, Ioan-Câmpian Tătar care l-a sprijinit puternic să scrie această lucrare. Sunt mai multe fapte care susțin această afirmație care merită atent analizate.
Am avut curiozitatea științifică și jurnalistică să consult lucrarea de doctorat a domnului Modoran pentru că aveam o bănuială, aceea că voi găsi diferențe uriașe de ideologie și de metodologie între lucrarea „Cultele neoprotestante în lumea contemporană” care a stat la baza titlului de doctor a acestui profesor și cartea „Biserica prin pustiul roșu”. Vă recomand cu căldură această lucrare, este foarte bine documentată, structurată și mai ales este lipsită de patimi personale, manipulări, atacuri la persoană și agende ascunse cu caracter politic. Felicitări domnului profesor Modoran pentru lucrarea de doctorat și titlul de doctor perfect meritat!
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Facultatea de Istorie, ”Confesiunile neoprotestante din România în perioada contemporană” Coordonator ştiinţific Prof. Univ. Dr. Ion Agrigoroaiei
Doctorand: Gheorghe Modoran Iaşi 2008,
Biblioteca Naţională a României
cod V80785
Domnul Modoran a folosit însă pentru istoria adventismului în comunism „un stilou” diferit. Pentru doctorat a fost nevoit să se supună unor rigori științifice și le-a respectat, pentru cartea publicată la editura oficială a bisericii Viață și Sănătate pastorul Modoran, de data aceasta, a știut că regula în biserică este că nu se respectă nici o regulă și în consecință a oferit comunității adventiștilor din România hrana surogat cu care s-au obișnuit aceștia în lipsă de ceva mai bun, în ultimii ani , „SÂNGE”, adică fragmente din istoria bisericii în comunism care a produs mai multe SCANDALURI și BÂRFE decât un dialog în favoarea aflării adevărului . Pentru cartea „Biserica prin pustiul roșu” Gheoarghe Modoran a ales același „stilou” cu care a a scris zecile de pagini cu elogii la adresa lui Nicolae Ceaușescu și a regimului acestuia în referatele sociale prezentate în timpul comunismului la „întâlnirile de orientare și luptă pentru pace ” în prezența tuturor pastorilor Bisericii Adventise și ai unor inspectori cu grad de ofițeri de Securitate care făceau parte din structura Departamentului Cultelor. Gheorghe Modoran crede că este normal să condamne practicile bolșevice ale foștilor conducători ai Bisericii Adventiste prin folosirea în discursul istoric a unei ideologii bolșevice sau chiar menșevice ! Astfel, fără nici un fel de reținere, pastorul Modoran deconspiră din trecut aspecte din viața personală a soției fostului conducător al bisericii Dumitru Popa, fiica respectatului Dumitru Florea, care nu au nici o legătură cu etica unei lucrări de istorie. Pastorul Modoran nu are nici o jenă să încalce regulile bunului simț, ale literei și spiritul Evangheliei și ale Manualului Comunității oferind fără nici un fel de documente justificative un verdict de condamnare la adresa divorțului dintre Gabriela Florea și Dezideriu Faluvegi. Ca membru al Bisericii Adventiste de peste 20 de ani, am fost învățat că aspectele dezbătute în sânul comunității în timpul unei adunări administrative se bucură teoretic de protecție și confidențialitate, din acest motiv oaspeții sunt poftiți să părăsească incinta atunci când începe o asemenea întâlnire. Mai mult decât atât, membrilor comunității li se atrage atenția să nu colporteze în afara bisericii problemele care se discută în interiorul familiei de credincioși la aceste ocazii speciale.
În consecință, m-am întrebat cum este posibil ca un pastor, în speță, Modoran Gheorghe, să încalce acest principiu și să dezonoreze într-o carte cu circulație publică pe sora Gabriela Florea acuzînd-o, deloc voalat, că despărțirea de fratele Faluvegi s-a făcut din motive nebiblice (vezi pag 306). Sora Gabriela Florea și fratele Dezideriu Faluvegi și-au refăcut viața lângă alți oameni cu care au dat naștere la copii și care le-au dăruit la rândul lor nepoți. Cum s-au simțit copii acestor oameni citind aceste abjecții despre părinții lor? Cum vă permiteți să loviți în niște oameni în vârstă domnule Modoran? Cu ce drept ați emis judecăți în dreptul vieții personale a unor frați de credință? De ce ați făcut acest lucru? Nu cred că este nici un mister pentru cei care au citit cu atenție cartea dumneavoastră cu privire la motivele acestul linșaj. Ura pe care o aveți dumneavoastră și foarte mulți alți pastori față de fostul președinte Dumitru Popa v-a întunecat judecata, domnule Modoran!
Cartea conține foarte multe pasaje care vă descriu cu claritate caracterul resentimentar față de trecut. Proba? Iată un alt verdict din verdictomania care caracterizează toată cartea „Biserica prin pustiul roșu” prin care efectuează un atac frontal la adresa pastorului pensionar Dumitru Popa. Citez:
„ În condițiile unui regim politic democratic probabil că Dumitru Popa nu ar fi fost acceptat niciodată în poziția de președinte al Uniunii de Conferințe, având în vedere numeroasele critici care i-au fost aduse de-a lungul mandatelor sale de conducător, cu privire la căsătoria sa” (pag. 306).
Același tip de discurs istoric îl păstrează și în dreptul pastorului pensionar Vasile Cojea și în mânjirea reputației lui Dumitru Florea pe care îl amestecă într-un penibil „malaxor” al istoriei provenit din bârfele unor turnători într-o așa zisă „clică de familie” , unde sunt prezentate „parșivel” sub formă de „dinastie” rudele prin alianță ale lui Dumitru Florea din care Modoran se face că nu vede că a asociat niște foști agenți ai Securități cu figuri ilustre din istoria rezistenței Bisericii noastre în comunism ca Wilhelm Moldovan ( pag 308).
Sibilinic și subtil ca un elefant, Modoran ne spune că la numărul 10 în „clanul” Florea figurează numele lui Wilhelm Moldovan despre care se spune că este nepotul lui Florescu Vasile un cunoscut colaborator al Securității. (pag 308) Această asociere are darul să amestece grâul cu neghina într-o formulă chimică al cărui „patent” și-l poate asuma fără grijă pastorul Modoran. Acest amestec pervers cu vădit caracter diversionist virusează adevărurile spuse în cartea lui Gheorghe Modoran.
În cazul lui Ion Buciuman am descris în amănunțime în prima scrisoare modul în care s-a folosit pastorul Modoran de „manualele securismului” pentru a încerca să-l îndepărteze din comitetul de numiri şi din eventuale funcţii în comitetul Uniunii, acuzându-l pe acesta, fără probe, de colaborarea cu Securitatea. Moscova nu crede în lacrimi… Conducătorii Bisericii nu știu să spună IARTĂ-MĂ! Din informaţiile oficiale ale bisericii pe care le dețin, conducerea actuală a bisericii nu a avut niciun fel de reacție publică la gravele încălcări ale legilor în vigoare comise de pastorul Modoran, care prin colportarea ilegală a unor informații din dosarele Securității cu privire la unii pastori și mai ales prin transmiterea de către acesta a unor verdicte în dreptul lor, de genul celui de la pagina 27 din cartea BPPR . Prin afirmația mincinoasă și tendențioasă cum că instituţia Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității a refuzat să îi elibereze atestat de necolaborare fratelui Buciuman, Modoran i-a afectat grav imaginea acestuia mai ales în interiorul bisericii. (CNSAS i-a eliberat acestuia adeverinţa de necolaborare cu Securitea nr. 2188 din 29.08.2013.)
Lipsa de curaj și de bărbăție a lui Ioan Câmpian Tătar poate să târască conducerea Uniunii în instanțele civile de judecată!
Din cauza lipsei de curaj, de bărbăție din partea pastorului Modoran și a conducerii Bisericii, care nu au avut tăria de caracter să își recunoască public greșelile comise în dreptul acestuia, până în prezent, exasperat fiind de bârfele colportate de Cristi Dumitrescu pe blogurile sale, de pastorul Gheorghe Modoran și fanaticii susținători ai acestora din biserică cum că ar fi fost colaborator al Securității, acuzație care i-a înveninat ultimii 5 ani din viață, lui Ion Buciuman îi mai rămâne o ultimă soluţie să își caute reabilitarea imaginii publice în instanțele de judecată civile, după ce îşi va epuiza toate celelalte posibilităţi în cadrul bisericii.
Un apel disperat la reabilitarea imaginii publice terfelite de Gheorghe Modoran aparține și familiei regretatului Dumitru Florea. Doamnele Magdalena Indricău Florea și Gabriela Popa-Florea au transmis printr-o scrisoare deschisă dezgustul față de politica conducerii Uniunii care a susținut publicarea unor calomnii grave care le-au afectat imaginea lor și a rudelor care nefiind în viață nu își pot apăra reputația. Nici la această scrisoare plină de bun simț, administratorii Uniunii nu au dat nici un răspuns. Există riscul major ca în lipsa unei reacții consistente, de disociere clară, prin aplicarea unor sancțiuni disciplinare la adresa pastorului Gheorghe Modoran de către „protectorul” acestuia Ioan Tătar Câmpian, moștenitorii familiei Florea să caute reabilitarea imaginii lui Dumitru Florea și a propriei reputații în instanțele civile! „Politica struțului” practicată de conducerea Uniunii în aceste cazuri poate să aducă daune și prejudicii de imagine fără precedent în Istoria Bisericii Adventiste din România după Revoluție!
Cazul Szasz Ernest sau o istorie care nu are voie să se repete…
Se apropie cu pași repezi alegerile la nivel de Uniune și taberele care se confruntă pentru câștigarea puterii la vârful Bisericii Adventiste își diversifică pe ultima sută de metri paleta de lovituri aplicate adversarilor. Szasz Ernest, președintele Conferinței Transilvania de Sud și membru în comitetul de numiri a alegerilor din 19 aprilie, este ținta unor atacuri murdare de tipul celor la care a fost supus și Ion Buciuman în anul 2009. „Instrumentul de tortură” este același – un dosar de colaborator întocmit de fosta Securitate pe numele lui Szasz Ernest. Mai mulți pastori au primit zilele trecute un mail „otrăvit” în care președintele Conferinței Transilvania Sud este acuzat că ar avea un dosar de rețea asimilat cu cel al unui agent al fostei Securități.
Mi-am amintit când am primit acel mail „ticălos” că pastorul Szasz Ernest a fost pe lista persoanelor de care întâmplător sau nu… s-a interesat Modoran Gheorghe în lupta „dreaptă” a acestuia de a scăpa biserica de foști agenți ai Securității. Nu am avut nici o surpriză de data aceasta, conform investigațiilor mele, pastorul Gheorghe Modoran i-a făcut o „vizită” dosarului de colaborator întocmit de fosta Securitate pastorului Szasz Ernest înainte ca acesta să fi avut știință de existența unui asemenea document întocmit pe numele său. Pentru ca istoria să nu se repete și Modoran Gheorghe să fie împiedicat să folosească din nou în alegeri ca instrument politic un dosar al Securității, l-am informat pe pastorul Szasz Ernest cu privire la mailurile care circulă în rândul pastorilor care au în conținut acuzații care îl incriminează ca fiind un fost colaborator al Securității. Președintele Szasz mi-a comunicat că dosarul lui de presupus colaborator conține minciuni cu privire la relația lui cu fosta Securitate, în dosar, ofițerul de Securitate pretinzând în mod fals că acesta i -ar fi comunicat prin note informative verbale date despre activitatea unor colegi pastori. Domnia sa mi-a transmis rugămintea de a-i comunica în cel mai scurt timp informații despre traseul instituțional pe care trebuie să-l urmeze pentru ca să primească din partea CNSAS o adeverință de necolaborator al Securității asemănătoare cu cea primită de colegul său, Ion Buciuman. Fac un apel la conducerea Bisericii să dea dovadă de caracter în ceasul al 12-lea și să nu-l excludă pe președintele Szasz Ernest din comitetul de numiri în data de 19 aprilie pentru o suspiciune de colaborare cu fosta Securitate. Fratele Szasz trebuie să se bucure de ACEEAȘI PREZUMȚIE DE NEVINOVĂȚIE PÂNĂ LA UN VERDICT AL CNSAS CUM AR FI TREBUIT SĂ SE BUCURE ȘI FRATELE BUCIUMAN ÎN 2009!!! Nu repetați greșeala din anul 2009! Nu le mai permiteți unor „modorani” „vopsiți” în cercetători să împartă verdicte în dreptul unor colegi de-ai dumneavoastră. Există instituții ale statului, neutre, abilitate să elibereze asemenea documente. Voi reclama cu aceeași forță orice abuz comis împotriva pastorului Szasz Ernest, așa cum am procedat și în dreptul pastorului Ion Buciuman!
O istorie sinceră a Bisericii Adventiste în comunism o misiune FĂCUTĂ aproape imposibilă de conducerea Bisericii Adventiste din 1990 până astăzi…
De 24 de ani membrii Bisericii Adventiste din România care au suferit persecuții în comunism cer pe bună dreptate să se scrie o istorie onestă despre modul în care și-au păstrat credința adventă în condiții extreme de presiune venite atât din interiorul bisericii cât mai ales din partea sistemului comunist ateu. Este absolut legitimă și dorința tinerilor adventiști de a primi informații cât mai complete care să-i ajute să înțeleagă complicata istorie a vieții comunităților adventiste în comunism în contextul colaborării strânse dintre conducătorii bisericii și autoritățile statului totalitar. Principala piedică în reconstituirea cât mai fidelă a trecutului este următoarea: biserica noastră și-a pierdut încet dar sigur rolul de „spital”, valența de „cetate de scăpare”, de loc unde păcătoșii pot să-și mărturisească păcatele fără să se teama că vor fi „călcați în picioare” de „sfinți” în numele aflării adevărului și a dreptății.
La nivel declarativ, după anii 1990 Biserica Adventistă a condamnat compromisurile nenumărate comise de către conducătorii bisericii în comunism, (http://www.adventist.ro/index/stiri/info-adventist/385-info-adventist-nr-668-7-februarie-2014/9431-informare-cu-privire-la-discutiile-legate-de-istoria-bisericii-adventiste-de-ziua-a-saptea-din-perioada-comunista.html cedări puse de cele mai multe ori pe seama nevoii de supraviețuire instituțională. În practică însă, liderii comunității adventiste din ultimii ani nu au întreprins nici un demers spiritual, organizat riguros prin care pastorii sau membri laici care au colaborat cu sistemul comunist și au pricinuit suferințe coreligionarilor să își mărturisească vina și să își ceară iertare de la aceștia.
Liderii bisericii au avut mai ales după anul 2000 instrumente instituționale la dispoziție să deconspire cu adevărat pe foștii colaboratori ai Securității din rândul pastorilor pensionari sau a lucrătorilor aflați în activitate prin solicitări individuale sau colective prin care se putea face verificarea calității de colaborator al Securității de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. În absența unei strategii și a unei voințe clar exprimate de către administratorii bisericii pentru clarificarea trecutului tulbure și tumultos a colaborării unor membrii ai Bisericii Adventiste cu structuri ale statului comunist „istorici făcuți la apelul de noapte” ca domnul Cristian Dumitrescu și mai „titratul” istoric Modoran Gheorghe au intrat în arhiva Securității sub „masca” de cercetători pentru a începe vânătoare de „securiști” și „dosariada”. Nu a avut nici un fel de importanță pentru conducerea Bisericii Adventiste să cerceteze dacă cei doi cercetători au calitatea morală să vorbească despre faptele reprobabile ale unor colegi pastori în comunism, în contextul în care Cristian Dumitrescu este „fericitul” deținător al unui dosar de colaborator al Securității (în care apare și un angajament scris de colaborare cu poliția secretă comunistă semnat, dar a cărui autenticitate este contestată de acesta) iar pastorul Modoran era celebru în rândul pastorilor adventiști pentru referatele „pline de dragoste” la adresa lui Ceaușescu și a regimului său.
Cristian Dumitrescu și-a construit un blog de mai mulți ani în care a prins în „cătare” mai mulți pastori și membrii laici , foști agenți ai Securității, dar nu a făcut nici un efort să apeleze la CNSAS pentru a obține o adeverință care să ateste dacă a fost sau nu colaborator al acestei instituții. Oare îi este frică lui Cristi Dumitrescu ca din vânător să devină vânat?
Pastorul Modoran are de ținut o promisiune fanilor săi care îi cântă osanale pe facebook, aceea de a lămuri la ce chinuri și cazne cumplite l-au supus comuniștii de a trebuit să scrie referate atât de „grețoase” la „întâlnirile de orientare” care l-ar face să roșească și pe poetul de curte a lui Ceaușescu, Vadim Tudor. Mai mult decât atât, misiunea istoricilor de a culege mărturii orale de la pastorii care au avut activat în comunism a fost împiedicată de decizia neinspirată a bisericii din anul 2006 de a obliga angajații cultului să semneze o declarație pe proprie răspundere că nu au colaborat cu Securitatea în caz contrar fiind amenințați cu desfacerea contractului de muncă. În acest context ce pastor care a fost agent al Securității poate vorbi deschis, cu un istoric oricât de cinstit ar fi acesta, fără frica de a-și pierde locul de muncă? Practic conducerea bisericii a pus „botniță” aflării adevărului și a încurajat apariția unei istorii ca cele scrise de pastorul Gheorghe Modoran care a activat mulți ani în comunism și care pe lângă persecuțiile pe care le-a suportat din partea sistemului a avut destule momente în care și-a afirmat în mod public atașamentul față de acesta. Este timpul ca cercetătorii detașați emoțional de trecutul recent comunist al bisericii și care nu au „polițe de plătit” nimănui din acea epocă să se strângă la o masă și să stabilească alături de specialiști neutri în domeniu un cod etic și o metodologie de studiere a vieții comunității adventiștilor de ziua a șaptea în perioada 1945-1990, pentru a nu se perpetua confuzia creată voluntar sau involuntar în interiorul Bisericii Adventiste, că adventismul în comunism a însemnat DOAR colaborarea cu Securitatea a unora sau a altora dintre membrii acestei comunități. Conducerea Bisericii Adventiste trebuie să descurajeze apariția la editura oficială a bisericii a unor istorii „tip CAN-CAN” care să alimenteze un popor advent tot mai aplecat spre bârfă.
Sper ca Dumnezeu să ridice în Biserica Lui acei lideri de caracter care să readucă în atenția membrilor comunităților adventiste din România: mila, mărturisirea, iertarea și împăcarea ca principii de forță ale acestei minunate credințe.
Emanuel Ungureanu
Cluj-Napoca, 31 martie 2014

Advertisements

Responses

  1. Alo, Cristi ! Unde-i replica ta?

  2. Replica este in postarile care o succed.


Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: