Posted by: remembering7 | April 4, 2014

Jumi-juma


466px-Yin_yang_svgO vorba populara. Cu talc. Adica nici-nici. Un pic de adevar, iar restul dezinformare. Ca sa nu spun minciuna. Aceasta este adevarata esenta a scrisorii “deschise”.

Desi se declara preocupat de alegerile care stau sa se prabuseasca peste obiditul alegator adventist roman, Emanuel Ungureanu deviaza cu gratie si gaseste precum clarvazatoarea Harra cheia in care va decurge sesiunea electiva: sub girul si in traditia securisto-comunista. Si da-i cu securistii si istoricii si informatorii si apelul bocancilor la gramada, poate iese ceva. Nu e clar, insa, ce ar trebui sa iasa. Sa urmarim dinamica incalcita a documentului scris cu un punct de vedere “perfect neutru”. 🙂

Emanuel declara ca securitatea ca instrument de control al comunistilor si-a selectat si impus oamenii in varful organizatiei adventiste incepand cu 1955. Are, partial, dreptate. Numai ca documentele releva faptul ca si inainte de 1955 securitatea reusise sa corupa oamenii de la varful piramidei administrative. Pe fundalul violentei represiuni de dupa 1949, urmata de colectivizare, si de perioada “hard” a comunismului in Romania, este imposibil ca presedintele Uniunii cel putin sa nu fi fost controlat sau neutralizat. Miscarile de la nivel de Conferinte (de unde au provenit si Nailescu si Crisan), membri de drept in comitetul Uniunii nu lasa loc de dubiu. Gheorghe Modoran reda in detaliu dinamica schimbarilor la Conferinte, cu interesantele scheme de “sah” pentru a ajunge sa controleze varful piramidei. Un lucru este cert pentru un istoric onest: in perioada cea mai neagra a comunismului in Romania, Dumitru Florea nu ar fi rezistat nici o zi daca nu ar fi acceptat sa fie controlat si sa urmeze cu obedienta instructiunile primite.

Si pentru ca Dumitru Florea este descris in termenii binelui absolut, se impune o clarificare: toti oamenii au slabiciuni. Dumitru Florea a fost si este apreciat de contemporanii sai pentru eruditia si spiritul sau. Efortul depus pentru traducerea cartilor Ellenei White intr-un limbaj modern pentru timpul sau sunt salutare. Pana aici Ungureanu are dreptate. Insa acesta exclude faptul ca Dumitru Florea ar fi putut colabora cu securitatea. Tehnica jumi-juma. Documentele descriu slabiciunea pe care securitatea a speculat-o, si astfel l-a controlat. Cuvintele de apreciere sunt cel mai bine echilibrate de umbrele inevitabile, astfel mentinand constienta umanitatii persoanei in cauza.

Emanuel prezinta o lista din care trebuie sa reiasa ceea ce isi doreste in concluzie: versiunea Harra adventista poate prezice pe baza unui algoritm comunisto-securist cine va fi viitorul presedinte al Uniunii, dar caruia i-a cerut cu doar cateva sapatamani mai devreme demisia. Si, bineinteles, ne lasa in ceata cu privire la cine va fi secretar. Sa nu bata dosarologia lui Ungureanu atat de departe incat sa ne lumineze pe cine ar trebui sa alegem ca presedinte de perspectiva? Poate in urmatoarea enciclica vom afla si acest raspuns, pentru ca Harra nu da gres, ne tine doar in tensiune, ca sa asteptam cu sufletul la gura misiva caragialesca.

Sa revenim insa la alegerile sub comunisti. Este adevarat ca strategia securitatii era cea descrisa de Emanuel. Insa epistolarul se face ca “uita” amanunte semnificative: momente clare de rebeliune a pastorilor si laicilor care aleg pe altcineva decat cel agreat de securitate si departamentul cultelor. Personalul administrativ, de la presedinte si secretar la ultimul consilier si intendent la Conferinte si Uniune trebuiau aprobati de departamentul cultelor. Nu sunt putine ocaziile cand persoane alese nu au fost validate de departament ci pur si simplu altele au fost numite de ei fara repetarea alegerilor (vezi Moldova, Dunarea de Jos, Oltenia, etc.). Sau, ceea ce presupun ca va aparea in volumul 2 al “pustiului rosu”, sfidarea reprezentantului departamentului de catre adunarea electiva a conferintei Bucuresti care refuza categoric propunerea impusa determinandu-l pe inspectorul Carstoiu sa plece trantind usa. Cautati in postarile anterioare, veti gasi detalii. Ceea ce nu stiau alegatorii era faptul ca si cel pe care il alesesera ei era . . . informator. Nu prea aveai de unde alege. Am fost acuzat ca exagerez cand am afirmat ca aproximez procentul informatorilor in randul pastorilor la 80%. Realitatea  a demonstrat-o. Problema nu era alegerea secretarului ca presedinte, ci faptul ca majoritatea eligibililor erau informatori. Sigur, a existat si o minoritate care “n-a plecat genunchiul” dar acestia erau controlati si neutralizati prin zvonuri, barfe, condamnari anterioare, sau slabiciuni personale. Poate ca si problema actualelor alegeri ar fi mai degraba in calitatea eligibililor, si mai putin in “infama” alegere a secretarului ca presedinte. Si astazi exista o anumita politica, dar de alta natura decat pe timpul comunistilor.

Emanuel ne lasa sa intelegem ca el stie ca Dumnezeu nu ar fi fost prezent prin Duhul Sfant la nici o sesiune electiva, nici in timpul comunistilor, si nici dupa. Si nu va fi nici de data aceasta daca secretarul se va intampla sa ia locul presedintelui. Trebuie sa recunosc, eu nu cunosc un astfel de Dumnezeu. Cel pe care il cunosc eu il accepta pe Saul ca rege in Israel desi era potrivit criteriilor Israelitilor, nu criteriilor divine. Sau il lasa pe David sa isi duca la capat planul diabolic si nici atunci nu il detroneaza ci David moare de moarte buna. Ca sa nu mai vorbesc de Ahab si alti regi care calca stramb, si totusi Dumnezeu nu lipseste din perspectiva. Dumnezeul bibliei poate lucra cu alegerea umana, acesta este materialul clientului.

Trec cu vederea promisiunea (amenintare?) ca vom vedea articole la “Racnetul Carpatilor” pe baza “documentelor” solicitate cititorilor misivelor “pierdute” in spatiul cibernetic. Un fel de Aaron care cere poporului sa-i aduca bijuteriile iar el va face un idolas de toata frumusetea. Pus in cotidian central ca sa se poata inchina cat mai multi la el. Si, bineinteles, nu puteau lipsi banii, calculati “frumusel”, care vorba din stramosi a lui Iuda “se puteau da la saraci”. La fel cum ADRA e cel mai important departament al bisericii, in viziunea Harraiana.

(va urma)

Advertisements

Responses

  1. Bine că ai scris-o şi pe asta, amigo. M-ai scutit de-o treabă.


Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

%d bloggers like this: