Adventistii si modelul penticostal

Evenimentele recente din istoria cultului penticostal confruntat cu realitatea din dosare nu puteau trece neobservate. Cartea Rascumpararea memoriei a avut un impact dincolo de asteptari. Blogurile evanghelice au inceput sa fiarba. Reactia principala a venit din partea familiei si bisericii pe care Nicky Pop o pastoreste in Portland, Oregon.  Desi a negat cu vehementa colaborarea cu Securitatea, pastorul Pop a fost pus in fata documentelor pe care nu le-a putut contesta. In ciuda acestor dovezi, si in pofida recunoasterii colaborarii in fata colegilor pastori din diaspora americana, pastorul Pop a fost reconfirmat la biserica din Portland.

Intre timp, Rascumpararea memoriei este nominalizata si primeste premiul european pentru cartea crestina a anului 2010, si apoi este prezentata in cadrul targului de carte de la Frankfurt.

Interesant este ca Diaspora este cea care initiaza procesul de clarificare istorica a perioadei comunismului in cultul penticostal. In cadrul Conventiei de la Atlanta, pastorii din America semneaza public un document prin care isi afirma necolaborarea cu Securitatea comunista. La semnare, nu-mi amintesc sa-l fi vazut si pe pastorul Pop (clipurile sunt si pe Youtube).

Apoi urmeaza intalnirile de la Brasov si Bistrita, unde au loc alegerile in cultul penticostal din Romania. Desi grupul bisericilor din Dobrogea a revenit cu o noua rezolutie pentru Congres, aceasta nu a avut rezultate datorita “bunei” organizari. Si totusi . . . se propune semnarea unui document.

In urma acestei comotii, se descopera ca la Suceava, unul din cei alesi a colaborat cu Securitatea. Apoi chiar unul din vicepresedintii proaspat re-alesi ai cultului se afla in aceeasi situatie. Cazurile acestea au obligat conducerea centrala sa alcatuiasca o comisie care sa verifice realitatea din dosare vis-a-vis de declaratiile date de pastori.

Desi o paralela intre penticostali si adventisti in ce priveste colaborarea cu Securitatea nu este greu de realizat, incerc sa fiu retinut. Personal nu vad ca pastorii adventisti din diaspora americana sa initieze un astfel de demers. Probabil ca unii dintre ei stiu de ce. Iar o carte scrisa pe aceasta tema din perspectiva adventista s-ar lasa cu revolutie. Una impotriva. Exista teama de a face publice nume, de parca nu am fi trait perioada aceea si nu am fi stiut in mare care era situatia.

Nu vad si nu aud de vreo initiativa din parte vreunei Conferinte sa ceara Uniunii demararea unui astfel de proces de clarificare a istoriei. Dimpotriva. Unul din colegii mei care are acces la dosare si si-a alcatuit disertatia de doctorat pe tema colaborarii dintre bisericile neoprotestante si Securitate nu  vad sa fi publicat nimic pana acum. Sa se datoreze asta faptului ca face parte din sistem, iar sistemul l-a amenintat? Incerc sa inteleg . . .

In schimb, personaje care au fost platite pentru informatiile date Securitatii, pe baza carora oameni au avut de suferit si au facut puscarie, scriu emailuri, brosuri si carticele incercand sa rescrie istoria pentru o generatie care nu a trait evenimentele dureroase. Altii avanseaza pe scara ierarhica . . . De parere de rau sau recunoasterea faptelor inca nu am auzit, iar cerere publica de iertare nu s-a vazut.

Discutiile pe forumurile oficiale ale bisericii au fost cenzurate sau abandonate. Nici celelalte forumuri, private, nu au contribuit cu prea mult la elucidarea istoriei. Blogurile adventiste, asa putine cate sunt, evita cu precadere subiectul. Probabil ar trebui sa nu uitam ca de ceea ce ne e frica nu scapam, si ca istoria bagata sub pres va iesi la iveala exact cand nu ne asteptam.

Ar fi o imposibilitate ca Uniunea sa alcatuiasca o comisie care sa verifice realitatea declaratiilor semnate de toti pastorii si angajatii din Romania? In Decembrie 2006 Biroul de Presa al Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea a publicat un  comunicat. Sa fi fost publicat doar sub presiunea publicarii dosarelor preotilor si pastorilor, asa cum cerea legea Ticu Dumitrescu? Si s-a renuntat la “deconspirare” pentru ca pastorii nu mai cad sub incidenta directa a legii? Sau tinerii din noul comitet al Uniunii considera ca decizia luata si comunicata de precedentul comitet nu se mai aplica? Cu ce e mai buna noua generatie, decat cea trecuta? Va las sa meditati la aceste intrebari in timp ce cititi comunicatul cu pricina:

“Consiliul de Conducere al Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea considera ca deconspirarea dosarelor securitatii este un act de dreptate din care cetatenii romani pot invata ca, mai devreme sau mai tarziu, oricine se va confrunta cu raportul faptelor sale si ca orice lucru facut in ascuns va iesi la lumina, motiv pentru care trebuie sa fim atenti la modul nostru de vietuire.

Desi suntem constienti ca aceasta situatie nu va contribui la consolidarea armoniei sociale, ci dimpotriva, va crea noi bariere si nemultumire, rugam pe Bunul Dumnezeu sa Se indure de poporul nostru si sa ajute mai ales tanara generatie sa invete din lectiile istoriei zbuciumate, sa evite greselile trecutului si sa contribuie la construirea unei societati bazate pe incredere si respect reciproc.

Cei saptesprezece ani care au trecut de la caderea regimului comunist au constituit o perioada suficienta pentru ca aceia care au cedat presiunilor si s-au unit cu fortele raului pentru a denigra si a face rau semenilor nevinovati, sustinand pe cale aceasta dictatura comunista, sa isi manifeste regretul fata de faptele savarsite, marturisindu-le si cerand iertare lui Dumnezeu si celor pe care i-au afectat.

Oamenii care nu se tem de Dumnezeu socotesc ca isi pot rezolva problemele, acoperindu-le si negandu-le. Crestinii insa cred ca orice redesteptare si reforma morala si religioasa incepe cu recunoasterea si marturisirea pacatelor si de aceea sunt datori sa dea un bun exemplu, marturisindu-si slabiciunile si greselile in caz ca au avut vreo forma de colaborare cu politia politica a regimului comunist. O astfel de atitudine se cere mai ales din partea personalului eclesiastic, care este responsabil de restaurarea morala a comunitatilor pe care le deserveste.

Credem ca nici un om nu este capabil sa-i judece pe cei car au cazut in greseala colaborationismului, pentru ca nu cunoaste conditiile in care s-a ajuns la astfel de situatii si presiunile la care acestia au fost supusi inainte de a accepta colaborarea. De aceea, ii incurajam pe toti crestinii sa-i priveasca cu ingaduinta si sa faca tot ce pot pentru recuperarea lor si pentru implinirea Rugaciunii Domnesti, astfel incat dezideratul ‘precum in cer si pe pamant’ sa devina realitate.

Cu toate acestea, socotim ca aceia care vor fi dovediti ca au fost colaboratori nu mai pot sluji in responsabilitati eclesiastice.

Ca oameni ai credintei, ne straduim sa contribuim la realizarea unui climat in care omul sa recapete demnitatea pe care Dumnezeu i-a acordat-o prin creatiune si rascumparare si suntem incredintati ca situatia prezenta de revizuire a trecutului poate fi transformata, prin harul lui Dumnezeu, intr-o ocazie de reconciliere si insanatosire a relatiilor interumane.”