Romulus Cristea

Ziaristul Romulus Cristea este un participant direct la Revoluţia din 1989 si a publicat volumul „Revoluţia 1989“ în urmă cu 3 ani. Pentru el si mulţi dintre cei care au participat direct la înlăturarea dictaturii,amintirea acelor zile dramatice şi sângeroase a devenit o sursă permanentă de frustrări. Unii dintre aceştia au contribuit la răspândirea unor zvonuri, intoxicând atmosfera postrevoluţionară cu mistificări.

Deşi Romulus Cristea a fost un martor lucid al evenimentelor, el refuză să-şi scrie amintirile. Descopar in cuvintele lui o paralela cu scoaterea la lumina a dosarelor care vizeaza relatia dintre Securitate si biserica, si aceeasi intoxicare din partea unora care pretind ca “stiu” dar nu fac decat sa suprapuna fapte imaginate cu speculaţii puse în circulaţie de alţii, sa deformeze evenimente autentice şi sa caute febril o faţa ascunsa a lucrurilor reale. Iata cateva extrase din cartea lui Romulus Cristea:

„Mi s-a părut tot timpul că este prea devreme şi că oamenii înţeleg foarte greu anumite lucruri. Am observat, chiar şi acum după 20 de ani, foarte curios, după atâta timp, că preferă să vadă lucrurile din cu totul altă perspectivă. Nu-i interesează atât ceea ce s-a întâmplat real, ci ceea ce este mai mult în imaginaţia lor: îşi asumă fapte care n-au fost, inventează ei întâmplări şi este foarte complicat să spui adevărul.”

„Şi cum spuneam, au existat două categorii: a existat un grup foarte restrâns de persoane care şi-au dat seama că viaţa merge înainte şi lucrurile se schimbă şi că este o datorie a istoricilor să clarifice evenimentele, şi, există categoria mare a persoanelor care pretind că au fost sau poate chiar au şi fost la revoluţie şi care continuă să trăiască în acele zile fără să-şi dea seama că lucrurile au evoluat, că suntem în altă societate, că acum este important să spui adevărul. Trebuie să mai înţeleagă că studierea acum a evenimentelor este în primul rând o datorie a istoricilor nu a martorilor. Martorii pot să confirme sau să infirme un anumit eveniment, dar nu fac ei istoria şi, deci, mai devreme sau mai târziu lucrurile astea se vor afla.”

În ceea ce priveşte teoriile conspiraţioniste, vehiculate în legătură cu revoluţia română, Cristea are o părere tranşantă:

„Din ce cunosc acum şi am avut acces cât de cât la arhiva cu documentele revoluţiei, nu există nici o persoană care să fi participat la aceste conspiraţii. Toate acele persoane care au apărut la sfârşitul lui ’89, ’90, ’91, acum au dispărut pur şi simplu, nu-şi mai susţin nici acele teorii, nici conspiraţiile. Eu cred că sunt simple poveşti. Existau, într-adevăr, din ce-am aflat, întruniri în casa unor oameni, la un ceai, între două-trei persoane care discutau despre Ceauşescu, dar nu era conspiraţie. Cunosc un caz mult mai grav care apare în cărţile domnului Stoenescu: este vorba de cazul `Mansarda`, în care dl. Stoenescu povesteşte despre conspiraţiile care se ţineau într-un apartament pe lângă zona radio. În timp, am aflat relativ târziu, după 18 ani de la evenimente, că acolo de fapt era o întrunire religioasă, periodică. Ei se întâlneau acolo şi acum au transformat toată acea poveste a întrunirii religioase. Dar să spui acum că acea întrunire religioasă era de fapt o întrunire anticomunistă, e deja cale lungă. Foarte bine că se întruneau, foarte bine că-şi respectau religia, dar nu era o conspiraţie şi nici o luptă împotriva lui Ceauşescu.”